spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAccesul într-un muzeu al satului, blocat de constructorul unui drum județean

    Accesul într-un muzeu al satului, blocat de constructorul unui drum județean

    Ana Lupu (65 de ani), o profesoară pensionară și un meșter foarte apreciat, care a ridicat de una singură un muzeu al satului în  localitatea natală, Bălănești, s-a trezit că accesul la muzeu a fost blocat. Un zid de sprijin din beton a fost realizat în dreptul porților de intrare în Muzeul „Sfânta Ana“, aşa cum este denumit, care figurează în catalogul Institutului Naţional al Patrimoniului.

    „Am discutat cu lucrătorii societății care modernizează drumul și am stabilit că este nevoie de o parcare pentru cei care vin și vor să viziteze muzeul, dar asta nu înseamnă să blocheze accesul. Am rămas pur și simplu uluită de ceea ce s-a întâmplat și este inadmisibil așa ceva. Nu mă gândeam că se poate întâmpla așa ceva. Nici nu am mai putut să dorm de când s-a întâmplat asta“.

    „Lucrările nu sunt finalizate“

    Drumul care se află în proces de modernizare se află în subordinea Consiliului Județean Gorj.

    Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Gorj, a spus că lucrările au fost realizate de comun acord cu proprietara muzeului și că nu sunt finalizate: „Lucrările nu sunt finalizate. Tot ce s-a amenajat s-a făcut de comun acord cu proprietara muzeului. Cel mai probabil, a fost vorba de o lipsă de comunicare. Se va remedia, dacă s-au realizat lucrări neconforme“.

    Sute de obiecte străvechi de mare valoare

    Ana Lupu este îndrăgostită de olărit şi de cultura ţărănească. Casa care adăposteşte muzeul este tradiţională, fiind realizată cu materiale specifice vremurilor străvechi. „Am dorit să fie o casă tradiţională şi am folosit materiale tradiţionale atât cât am putut“, mărturiseşte proprietara muzeului.

    Ana Lupu a adunat în muzeul său sute de obiecte străvechi de mare valoare. „Sunt aproape toate dispozitivele pentru ţesut, de la război până la maşină de depănat, obiectele rezultate din această îndeletnicire (velinţe, covoare de pus pe perete, cergă), mobilier, sobă cu plită, lăzi de zestre, cufere, geamantane, oale, tuciuri, coşuri, baniţe, botă, lămpi de iluminat, nelei etc.“, explică Ana Lupu.

    Cel mai valoros şi vechi obiect din muzeu este un covor popular, care are o vechime de 150 de ani. Printre obiectele din Muzeul „Sfânta Ana“ este şi o cruce de un secol găsită în pod. Obiectele din muzeu sunt moştenire de familie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: