spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAchitări definitive în dosarul omului de afaceri Mihai Rămescu și al primarului...

    Achitări definitive în dosarul omului de afaceri Mihai Rămescu și al primarului Bucurescu

    Curtea de Apel Craiova a dat, ieri, sentința definitivă în procesul privind pe omul de afaceri de la Motru Mihai Rămescu și soția acestuia, dar și pe primarul comunei Slivilesști, Sorin Bucurescu, și pe o fostă funcționară de la Urbanism din cadrul Primăriei, Alexandra Loghin, care este în prezent pensionară.

    La prima instanță, la Judecătoria Târgu Jiu, dintre cei patru inculpați, doar Alexandra Loghin a primit o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare. Acum, Curtea de Apel Craiova a decis achitare pentru toți incupalpații din dosar.

    Primarul Sorin Bucurescu a susținut și spune și acum că dosarul a reprezentat o răzbunare a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru că familia acestuia a avut o serie de afaceri în zona Motru. Edilul spune că se va îndrepta împotriva procurorului la CEDO, pentru a plăti pentru anii petrecuți în sălile de judecată.

    De ce au fost acuzați

    Acuzaţiile împotriva celor patru aduse de procuroul de caz au fost de corupţie. Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, şi Alexandra Loghin, referent în cadrul Primăriei Slivileşti, au fost judecaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în timp ce Mihai Rămescu şi soţia lui pentru instigare la abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual.

    „Ca stare de fapt, s-a reţinut că inculpatul Bucurescu Sorin, în calitate de primar, şi inculpata Loghin Alexandra, referent la Serviciul de urbanism din cadrul Primăriei Slivileşti, şi-au încălcat, cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, prejudiciind o persoană juridică, unitate cu capital majoritar de stat, cu suma de 680.753 lei, obţinând pentru altul un avantaj patrimonial. S-a mai stabilit că inculpaţii Rămescu Mihail şi Rămescu Maria i-au instigat pe funcţionarii primăriei să-şi încalce, cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu în sensul de a nu lua măsurile legale cu privire la un imobil edificat în mod ilegal, cu consecinţa obţinerii în mod necuvenit a unui avantaj patrimonial“, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Familia Rămescu a dat Complexului Energetic Oltenia un imobil și un teren pentru extinderea lucrărilor miniere. Anchetatorii au susținut că proprietățile nu au fost evaluate corect și că au apărut noi adăugiri construcției pentru a-i crește valoarea.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: