spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAcuzații de abuz în serviciu la adresa conducerii Primăriei Tismana

    Acuzații de abuz în serviciu la adresa conducerii Primăriei Tismana

    Conducerea Primăriei Tismana este cercetată pentru abuz în serviciu, în urma unei sesizări penale care a fost depusă de către o localnică. Daniela Rădulescu acuză că primăria a ocupat în mod abuziv un teren pe care îl deține împreună cu cumnatul său, Antipa Silviu Rădulescu, pe care se amenajează un parc cu finanțare europeană. Plângerea a fost depusă, inițial, la DNA, care și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Camelia Caragea, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, a precizat că se efectuează cercetări în acest dosar penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

    Daniela şi cumnatul său, Antipa Silviu Rădulescu, susţin că deţin în punctul denumit „Varniţă“ o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi. Terenul respectiv ar fi făcut obiectul unui schimb efectuat cu statul în anul 1965, ca urmare a construcţiei clădirii liceului din localitate și a fost moștenit de la bunicul său Gheorghe Bărbulescu, un renumit pictor de biserici. Antipa Silviu Rădulescu susține că a achitat chiar și impozit pe terenul respectiv, peste 200 de lei, dar că în acest an s-a redus inexplicabil la doar 20 de lei: „Ne-a dat, în schimb, în locul denumit «Varniţă», o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi. Şi primăria deţine o suprafaţă de teren de 35.000 de metri pătraţi. Primăria a făcut cadastru inclusiv pe terenul nostru şi a reieşit 40.000 de metri pătraţi. S-au extins pe terenul nostru. Am aflat de acest lucru după ce copilul meu s-a uitat pe ortofotoplan. La succesiunea făcută după decesul mamei, terenul este trecut ca moştenire. Este declarat la impozit şi am plătit până acum suma de 230 de lei, dar, în acest an am plătit doar 20 de lei, fără nicio explicaţie. Le-am dus celor de la primărie şi martori şi toate documentele, dar fără vreun rezultat. Am făcut o plângere la DNA Craiova, care şi-a declinat competenţa. Am fost chemaţi la poliţie să dăm declaraţii“, a spus Antipa Silviu Rădulescu.

    „Certificatul de moştenitor a fost falsificat“

    Primarul oraşului Tismana, Marian Slivilescu, a declarat că terenul aparţine domeniului public din anul 2002 și că în anul 2004 fost dată și o hotărâre de guvern în acest sens: „Terenul este al primăriei Tismana din anul 2002, iar în anul 2004 se confirmă prin Hotărâre de guvern acest lucru. Culmea este că domnul Antipa era consilier local în perioada respectivă şi a fost de acord în Consiliul Local cu hotărâre de guvern. Dacă are teren, are în partea cealaltă, peste drum de drumul Tismana – Pocruia. Eu am un certificat de moştenitor al defunctului Bărbulescu Ghiţă, care lasă 5.000 metri pătraţi de în punctul Varniţă. Care se învecinează la miazănoapte cu şoseaua Pocruia-Tismana. Cea care a reclamat la îndemnul domnului Antip a falsificat acest certificat de moştenitor şi în loc de MN a scris MZ (n.r. – miazăzi), lucru a fost constatat şi de Poliţia Oraşului Tismana. Domnul Rădulescu s-a chitit în spatele cumnatei Rădulescu Dana“.

    În replică,  Antipa Silviu Rădulescu susține că opt martori pot să confirme că terenul respectiv îi aparține lui și cumnatei sale: „Sunt opt martori care confirmă că acolo este terenul nostru. În plus, deținem o hartă realizată de bunicul meu, Gheorghe Bărbulescu, care a fost topograf în război, care indică foarte clar unde se află terenul. Nu este situat acolo unde susține conducerea primăriei. Dacă este terenul Primăriei de ce apare în Monitorul Oficial om suprafață de 35.000 de metri pătrați, iar la cadastru este o suprafață 40.000 de metri pătrați?“.

    Mai mult decât atât, primarul oraşului Tismana susţine că suprafaţa trecută în actul de moştenitor nu este reală şi nu s-a ţinut cont de acte: „Conform certificatului de moştenitor, din suprafaţa de 5.000 de metri pătraţi, Rădulescu Ipatia, mama lui Vivi (Antipa Silviu) Rădulescu, primeşte cota de 2/8 din 5.000 de metri pătraţi. Ei au declarat, în anul 2012, la notar suprafeţe de teren şi profitând de faptul că nu aveau confirmare de la primărie, pentru că aşa era legea, şi-au trecut suprafeţe cu de la ei putere. Mama lor a avut 0,7 hectare la Registrul Agricol şi ei au declarat că moştenesc două hectare“.

    De asemenea, Antipa Silviu Rădulescu susține că ceilalți moștenitori au cedat partea lor și că există o declarație în acest sens: „Ceilalți moștenitori au cedat în  favoarea noastră, pentru că și noi am cedat alte terenuri pentru ei“.

    Maria Arnăutu, unul dintre moștenitori, confirmă că nu are nicio pretenție la terenul aflat în dispută: „Cei de la primăria mint. Terenul este al mătușii mele (Ipatia Bărbulescu). Chiar dacă este trecut pe certificatul de moștenitor, noi am dat o declarație prin care am renunțat. Bunicul nostru le-a împărțit și noi știm care sunt terenurile noastre“.

    Te-ar mai putea interesa

    4 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: