spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateAfacerea inedită cu șosete lansată de trei studenți din Târgu Jiu. Vor...

    Afacerea inedită cu șosete lansată de trei studenți din Târgu Jiu. Vor să ajute copiii defavorizați

    Trei tineri studenți din municipiul Târgu Jiu au pus bazele unei afaceri inedite, care are și un caracter umanitar. Aceștia comercializează șosete speciale, cu diferite modele, iar la fiecare pereche cumpărată, o alta este donată unui copil aflat în dificultate.

    Afacerea a fost lansată de către Vlad, Ionuț și Andrei, care sunt prieteni din timpul liceului, când au făcut parte din echipa de robotică a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu“.

    „Am lucrat în timpul liceului la echipa de robotică cu care am ajuns până în semifinala Campionatului mondial, care s-a desfășurat în SUA, fiind prima echipă românească ce ajunge la acest nivel. Am buni prieteni. Ne-am dat seama că lucram foarte bine împreună și ne-am gândit să continuăm să facem ceva al nostru. Așa ne-a venit această idee. Colecționam de ceva vreme tot felul de șosete cu modele și ne-am gândit că ar fi interesant să vindem la rândul nostru, dar să face și ceva util pentru copiii care sunt în dificultate. Așa am decis ca la fiecare șosetă pe care o vindem să donăm una pentru copii nevoiași din diferite centre“, a povestit Ionuț Duiu, unul dintre cei trei tineri antreprenori, care este student în anul II la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București. Partenerul său, Andrei Dumitrescu, este student la aceeași facultate, iar Vlad Petrescu Udrescu, student la UCL, din Marea Britanie.

    Cum pot fi cumpărate șosetele

    Produsele vândute de cei trei tineri se găsesc pe site-ul socksy.ro. „Am început să lucrăm la acest proiect la începutul verii, dar site-ul a fost lansat de aproximativ o lună. Deja, am început să avem comenzi. Trebuie să continuăm cu promovarea și sperăm că lucrurile se vor mișca într-o direcție bună“, ne-a explicat Ionuț.

    Șosetele au diferite modele și sunt puse la dispoziție de către un furnizor. „Momentan le cumpărăm de la un furnizor din străinătate, iar, dacă totul decurge bine, nu excludem posibilitatea de a înființa și o fabrică chiar la noi în oraș. Fiecare șosetă are un model diferit. Cel puțin 90% sunt din bumbac“, a precizat Ionuț.

    Șosete donate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

    Primele șosete vor fi donate copiilor defavorizați în preajma sărbătorilor de iarnă. „Numărul de șosete vândute nu este foarte mare și nu putem merge la o casă de copii cu un număr mic de șosete. În perioada sărbătorilor vom dona un număr destul de mare de șosete“, a relatat Ionuț Duiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: