spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAglomeraţie la achitarea taxelor!

    Aglomeraţie la achitarea taxelor!

    Târgujienii au devenit mai responsabili, pe final de an. Aceştia au luat cu asalt ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu, pentru a nu trece în anul viitor cu datorii către stat. Peste 200 de persoane trec zilnic pragul instituţiei pentru a beneficia de anularea majorărilor de întârziere.

    Facilitatea introdusă la 1 octombrie, prin hotărâre de consiliu local, conform căreia cei care achită debitele vor beneficia de anularea majorărilor de întârziere a început să se resimtă acum, pe ultima sută de metri a anului 2013. Sute de tâgujieni se prezintă la casieriile Direcţiei de Taxe şi Impozite pentru a scăpa de datorii. „Deja se simte foarte mult această măsură pe care dat-o, în sensul că numai zilele trecute au fost peste 200 de cereri pe care le-am primit pentru anularea majorărilor. Deci, peste 200 de persoane pe zi care înregistrau restanţe şi-au achitat restanţele şi urmează să le anulăm debitele”, a declarat directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu, Mariana Budulan.

    Peste 2700 de contribuabili au beneficiat de facilităţi

    Peste 300 de mii de lei noi au fost anulate din evidenţele Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu. Această sumă provine din majorări de întârziere. Dacă în acest an cei care au achitat taxele au beneficiat de reduceri, începând cu 1 octombrie, la anul nu vor mai avea parte de această facilitate. „De la începutul lunii octombrie, de când este această hotărâre de consiliu local, sunt aproape 2700 de decizii operate şi am anulat peste 3 miliarde de lei vechi, majorări de întârziere. Sperăm ca, în zilele ce urmează, până la sfârşitul anului, cetăţenii care înregistrează restanţe, să facă efortul de a achita aceste restanţe şi a beneficia de această facilitate, pentru că ea este limitată şi anul viitor nu va mai figura”, a mai spus Mariana Budulan. Primăria Târgu-Jiu va păstra anul viitor aceleaşi taxe şi impozite, în ciuda faptului că premierul Victor Ponta dă posibilitatea aleşilor locali să le majoreze cu 16%.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: