spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateAjutoare, evaluări şi controale în urma viiturilor din Gorj

    Ajutoare, evaluări şi controale în urma viiturilor din Gorj

    Inundaţiile produse de precipitaţiile abundente ce s-au abătut asupra Gorjului, săptămâna trecută, aduc, pe lângă ajutoare din partea prefecturilor din ţară şi evaluări şi controale de la cel mai înalt rang. Din clipă în clipă, la Gorj va ajunge Corpul de Control al Ministrului Mediului, în timp ce echipele Prefecturii Gorj fac evaluări în zonele afectate. Ieri a fost evaluată zona Novaci.

    Instituţiile de control abilitate din Gorj au demarat o serie de verificări în zonele afectate de precipitaţii. În urma acestora, se vor face o serie de centralizări cu necesarul din judeţ. Nu doar societăţile comerciale din alte judeţe ale ţării vin în ajutorul sinistraţilor din Gorj, ci şi câteva prefecturi din România. „Am primit telefoane de la domnii prefecţii pentru a ne sprijini. În ultima discuţie chiar de la Piaţra Neamţ am avut-o cu prefectul de Neamţ, dar dumnealor ne întreabă de ce ajutoare avem nevoie. De alimente nu avem nevoie , foarte multă lume a venit să ne ajute cu alimente, dar eu le-am solicitat să ne aducă materiale de construcţii pentru că astea ne sunt necesare. Am făcut evaluarea la comuna Polovragi. Astăzi (n.r luni), o echipă mixtă formată din Prefectura Gorj, ISU, Consiliul Judeţean, Inspecţia în construcţii se află la Crasna, la Novaci, în zonele care au avut probleme pentru a vedea care este situaţia reală. Facem centralizarea, după care vom primi ajutoare. Chiar astăzi (n.r. ieri) pleacă un tir la Bucureşti; o asociaţie din Bucureşti vrea să ne trimită nişte ţiglă, cherestea, parchet pentru a ne ajuta”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru.

    Corpul de Control al ministrului Mediului, aşteptat din clipă în clipă

    O echipă de experţi din cadrul Corpului de Control de la Ministerul Mediului este aşteptată, în această săptămână, în judeţul Gorj pentru a verifica modul în care au fost acordate autorizaţiile de mediu pentru exploatările silvice. În paralel, prefectul de Gorj, Alin Văcaru a trimis Corpul de Control al Instituţiei la Direcţia Silvică pentru a verifica dacă s-au respectat programele de replantări în zonele defrişate. „Nu ştiu despre această vizită, am auzit şi eu tot de la dumneavoastră din presă. Nu trebuie să mă anunţe pe mine, mă gândesc că o să vină neanunţaţi şi e bine să vină pentru a vedea care sunt problemele şi de unde au apărut aceste inundaţii. Mă gândesc că dumnealor tot după ce vor facea acest control vor face şi comunicate de presă vor prezenta acel raport inclusiv prefectului. Până la urmă s-a vorbit despre defrişările masive ilegale şi de balastiere. Eu am discutat deja cu cei de la Direcţia Silvică, vreau şi eu Corpul de Control de la Prefectură să îl trimit dacă s-au respectat amenajările acelea care au loc anual de defrişări”, a mai spus Văcaru. Reprezentanţii de la Ministerul Mediului vor face verificări în special în localitatea Novaci, acolo unde au fost înregistrate cele mai grave situaţii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: