spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateAmbasadorul Indoneziei în România, la Gorj

    Ambasadorul Indoneziei în România, la Gorj

    Vizită importantă la nivelul județului Gorj. Autoritățile locale și județene au avut un oaspete de seamă. O delegație indoneziană condusă de Excelența Sa H.E.M Amhar Azeth, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Indoneziei în România, a discutat pe tema unor posibile colaborări pe viitor.

    Oficialul nu a ajuns singur la Gorj ci cu o echipă de parlamentari din Indonezia. Excelența Sa H.E.M Amhar Azeth a vorbit la Târgu Jiu despre o viitoare vizită a demnitarilor români care va materializa planurile de viitor. „Am adus nouă senatori din Indonezia pentru a discuta cu partenerii noştri români despre potenţialul de colaborare între ţările noastre în domeniul economic şi al investiţiilor. Am înţeles că judeţul Gorj are un potenţial foarte mare în domeniul energiei şi al creşterii animalelor, iar senatorii prezenţi sunt foarte serioşi, în sensul că odată întorşi în Indonezia o să pună la punct colaborarea pe viitor. Urmează ca o delegaţie din România să meargă în Indonezia, probabil în luna iunie, probabil din acea delegaţie vor face parte ministrul Sănătăţii şi ministrul Culturii”, a declarat oficialul la Târgu Jiu.

    Societatea Artego, vizată pentru o colaborare

    Autoritățile județene susțin că o eventuală colaborarea ar fi fructuoasă. Șeful județului crede că societățile din industria minieră ar putea avea de câștigat de pe urma acestui schimb de experiențe. ”Am discutat pe zone de interes comun, zona minieră, în sensul firmelor care produc subansamble de utilaje miniere, pentru că ne asemănăm, și noi și Indonezia exploatăm cărbune. De asemenea, în zona anumitor materiale necesare pentru industria minieră, și aici mă refer la cauciucul natural, două discuții care vrem să se concretizeze prin schimburi reciproce între firme din Indonezia și firme din județul Gorj. O să facem demersuri astfel încât firmele producătoare de utilaj minier și firma producătoare de cauciuc Artego să intre într-o colaborare, să discute pe anumite domenii de interes”, a declarat președintele Consiliului Județean Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: