spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateAmbulanțe pentru Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu

    Ambulanțe pentru Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu

    Patru ambulanţe rulează deşi au peste 450.000 kilometri la bordFără timp pierdut pentru transferuri intraspitalicești. Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu are propriile ambulanțe pentru transportul pacientului. Consiliul Județean Gorj a achiziționat două autospeciale dotate corespunzător care vor asigura transportul bolnavilor.

    Principala unitatea spitalicească din Gorj a intrat deja în posesia ambulanțelor, Conducerea spitalului susține că investiția extrem de necesară vine în sprijinul bolnavilor care pierdeau timp prețios așteptând să fie transferați de la o locație la alta pentru investigații paraclinice. “Cele două ambulanțe achiziționate de către Consiliul Județean sunt foarte utile Spitalului Județean, având în vedere că ne desfășurăm activitatea în trei locații. Existau anumite întârzieri în ceea ce privește transportul pacienților pentru efectuarea controalelor interdisciplinare și pentru investigațiile paraclinice. Prin achiziționarea celor două ambulanțe, se va reduce cu siguranță timpul de așteptare a pacienților. Timpul de așteptare depindea de gradul de solicitare a ambulanțelor spitalului, dar acum se va rezolva această problemă. Ambulanțele sunt dotate corespunzător pentru transportul pacienților în situații de urgență și sunt extraordinar de utile pentru spital. De exemplu, dacă un pacient este internat la secția Chirurgie și are nevoie de un consult la Cardiologie, va fi adus, pe baza unui program, cu ambulanța Spitalului Județean. Au fost angajate și trei persoane pe funcția de ambulanțier. De luni se vor încheia contractele și vor lucra în schimburi pe cele două ambulanțe. Vom stabili și o procedură operațională privind modul de utilizare a acestor ambulanțe. Achiziția a fost făcută integral de către Consiliul Județean”, a declarat Dumitru Vienescu managerul SJU Târgu jiu.

    Dotări specifice

    Pentru fiecare autospecială consiliul Județean a achitat sum ade 245 mii de lei. Fiecare mașină este dotată cu sisteme independente de încălzire, instalații de oxigenare și ventilare pentru copii și adulți, targă cu sistem propriu de transport și sistem de centuri pediatrice pentru copii. “Consiliul Județean Gorj a răspuns solicitărilor doamnei doctor Huzu și domnului manager Vienescu de anul trecut, atunci când am realizat bugetul. Aceste ambulanțe sunt necesare pentru a transfera pacienții și pentru a reduce timpul de așteptare a pacienților care vin la Spitalul Județean de Urgență. După licitație, valoarea este de 245.000 de lei pe bucată cu tot cu TVA. Din păcate s-a întârziat puțin, pentru că a fost o primă procedură la care nu a răspuns nimeni, fiind perioada stării de urgență. Mă bucur că au fost depuse în cele din urmă două oferte și iată că avem predate acum cele două ambulanțe. Fiind implicați în activități de salvare, cei de la Ambulanța Județeană puteau sta o oră sau chiar două și era cunoscută problema timpilor de așteptare pentru transferul între spitale pentru o analiză de laborator sau un RMN. Acum lucrurile se vor mișca mult mai repede. Vom continua investițiile și vom cofinanța proiectele pe care Spitalul Județean le va depune. Vrem să investim în continuare pentru sănătatea tuturor gorjenilor”, a transmis Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: