spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateVin ambulanţele!

    Vin ambulanţele!

    Veşti bune pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj. Două autospeciale au fost repartizate de Ministerul Sănătăţii şi urmează să ajungă în acest sfârşit de an în parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Necesarul de maşini ca şi demersurile pentru a le obţine au fost înaintate de conducerea Ambulanţei Gorj la Bucureşti de ceva vreme. Pe lista de priorităţi s-a aflat o autospecială de tip B cu tracţiune 4X4 şi una de tip C. Parcul auto al Serviciului de Ambulanţă numără în total 37 de autospeciale, potrivit managerului Serviciului Judetean de Ambulanţă, Marinică Miculescu. Problema este la rulajul foarte mare pe care unele dintre maşinile aflate în dotarea ambulanţei l-a atins, ele fiind funcţionale încă din anul 2000. În prezent, la cele şase substaţii din judeţ, precum şi la staţia centrală din Târgu-Jiu, se lucrează cu peste 30 de ambulanţe, unele având la bord sute de mii de kilometri.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: