spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateAncheta de la Spitalul Târgu-Jiu, în vizorul Parchetului General

    Ancheta de la Spitalul Târgu-Jiu, în vizorul Parchetului General

    Lucrurile se complică în cazul anchetei de la Spitalul Târgu-Jiu, care vizează posibile nereguli la Laboratorul de Analize Medicale. Astel, surse medicale au confirmat că dosarul a fost preluat de Parchetul General, în vizor fiind chiar șeful laboratorului medicale. Se pare că procurorii din București au indicii că o serie de analize medicale incriminate în dosarul „mafia permiselor”, au fost făcute chiar în instituția de stat.

    La sfârșitul anului trecut, fostul manager al Spitalului de Urgență Târgu-Jiu, Claudia Manu, arăta într-un raport al unei comisii de control că la laborator, sub coordonarea șefului laboratorului, s-au comis mai multe nereguli. Procurorii bucureșteni ar fi solicitat toate documentele în urma raportului Ministerului Sănătății. De altfel, noul manager, Marius Sponoche a precizat într-o conferință de presă câteva aspecte din acest raport care fac referire și la acele analize: „Din raport rezultă că deficiențele sesizate privind nerespectarea regimului de completare a formularelor și tipizatelor din laborator, modul defectuos de organizare și funcționare a laboratorului de analize medicale, diferențele între numărul de analize raportate în sistemul software al laboratorului, numărul de analize înregistrate în sistemul general al spitalului, inexistența inventarului pentru magazia din laboratorul de analize medicale, neglijența în efectuarea înregistrărilor în fișele de magazie, buletine de analize medicale, registrul de certificate medicale și registru de consultații sunt reale”.

    Căliman, schimbată din funcție

    Între timp, schimbările nu contenesc să aibă loc la Spitalul Târgu-Jiu. Ultima modificare a organigramei o include pe Cristina Căliman care a ocupat funcția de director medical. Firma Tetraedru care administrează spitalul a decis să o înlocuiască, iar raportul a fost înaintat spre aprobare Consiliului Județean Gorj. Căliman nu va rămâne nici șef de secție la neurologie. În prezent se află în concediu medical, iar surse din sistem nu exclud posibilitatea ca aceasta să se retragă în sistemul privat sau să plece peste hotare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: