spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateApelul primarului Romanescu pentru șoferii nemulțumiți de deszăpezirea Târgu Jiului

    Apelul primarului Romanescu pentru șoferii nemulțumiți de deszăpezirea Târgu Jiului

    Mașinile parcate la întâmplare pe străzile Târgu Jiului le dau bătăi de cap drumarilor care acționează pentru deszăpezire. Primarul Marcel Romanescu face un apel către șoferi, în special cei care stau la casă, și le cere să își parcheze mașinile în curți sau în parcări amenajate. Romanescu dă exemplu parcarea de la Rostramo, care stă degeaba, în timp ce zeci de mașini parcate pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu au rămas blocate în nămeți după intervenția utilajelor cu lamă.

    Ninsoarea de zilele trecute a sufocat și mai rău traficul rutier din Târgu Jiu, iar la asta au contribuit și anumiți șoferi, care, din comoditate, nu și-au mai parcat mașinile în curți. În cartierele de blocuri situația e chiar mai rea. „E foarte greu să se facă deszăpezirea. Cetățenii din Târgu Jiu, măcar în zonele în care ar putea să își parcheze mașina în curte, să facă acest lucru. Vin cu o rugăminte către cetățeni pentru a se putea face corect deszăpezirea. Acolo unde au posibilitatea, să parcheze în afara părții carosabile. Și în cartiere e aceeași situație. În condițiile în care nu se parchează corespunzător, utilajele nu vor putea intra niciodată să deszăpezească în integralitate drumul de acolo, pentru că nu au cum să mai iasă de pe străduțe. Mai sunt probleme și vor apărea în toată această perioadă, însă, în mare parte, lucrurile au funcționat. Ningând în toată această perioadă, normal că nu mă așteptam ca în integralitate toate străduțele și străzile din cartiere să fie la negru, însă pe marea majoritate a străzilor, cei de la Edilitara și-au făcut datoria”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    „Există o parcare amenajată”

    Primarul Târgu Jiului le recomandă șoferilor care locuiesc în zona de nord a orașului să folosească parcarea de la Rostramo. „Pe bulevardele principale s-a trecut lama pe anumite zone și s-au făcut depășiri pe lângă mașinile care se află pe bulevarde. Știți că am amenajat o parcare în zona Rostramo, dar luni-noaptea erau foarte multe mașini pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în condițiile în care există o parcare amenajată. Toți cei care locuim în Târgu Jiu trebuie să dăm posibilitatea celor de la Edilitara să își facă treaba”, a mai adăugat edilul.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: