spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateAșezare veche de aproximativ 2.500 de ani, descoperită la Mănăstirea Tismana

    Așezare veche de aproximativ 2.500 de ani, descoperită la Mănăstirea Tismana

    O așezare veche de aproximativ 2.500 de ani, din Epoca Fierului, a fost găsită în interiorul Mănăstirii Tismana, cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, cu ocazia lucrărilor de restaurare.

    „Timp de două luni, am desfășurat cercetări arheologice în zona mânăstirii. Pentru că, încă din Evul Mediu, în jurul mănăstirilor erau îngropați călugării și alte personalități, au fost descoperite 50 de morminte ale călugărilor provenite din secolele XV, XVI, XVII, monede din perioada respectivă și un inel. Cea mai importantă descoperire este o așezare din Epoca Fierului, fiind descoperite obiecte ceramice“, a precizat arheologul Vasile Marinoiu, coordonatorul șantierului arheologic.

    Ascunzătoare secretă

    În paraclisul de la Mănăstirii Tismana, care datează din anul 1650, a fost găsită o ascunzătoare secretă, în care viețuitorii de aici s-au apărat împotriva diverselor atacuri: „Sub pardoseala paraclisului s-a descoperit o ascunzătoare, prin care se intră prin latura de apus, sub nivelul de călcare a bisericii. Intrarea se face destul de dificil, pe brânci, dar înăuntru este un spațiu încăpător, unde au loc chiar 20 de oameni. În interiorul ascunzătorii sunt unele semnături grafitate, unele de la 1563, deci la doi ani după ridicarea mănăstirii. Toate sunt ale unor egumeni ai mănăstirii“, a mai precizat Vasile Marinoiu.


    De asemenea, arheologii au descoperit și zid de apărare al mănăstirii, construit în urmă cu aproximativ o jumătate de mileniu.
    „Cercetările noastre au dus și la descoperirea zidului vechi de apărare al mănăstirii, din secolul XIV-XV, care a fost stricat în secolul al-XVI-lea, când a fost construit paraclisul Mănăstirii Tismana de către Voievodul Matei Basarab, care, în timpul refugiului său și în timpul luptelor cu Leon Vodă, a fost asediat la Mănăstirea Tismana, unde a fost apărat, drept pentru care s-a gândit să ridice o capelă tip paraclis cu hramul Sf. Ilie Tesviteanu“, a mai  precizat Vasile Marinoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    1. Incepeti sa puneti in valoare chestiile astea!!!
      Facut muzeu, o taxa de intrare, o legenda a locului… asa fac altii si scot bani din piatra seaca.

      Si nici macar nu au istoria noastra multi dintre ei!!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: