spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateAsociaţiile de proprietari, convocate

    Asociaţiile de proprietari, convocate

    Municipalitatea desfăşoară, începând de ieri, întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Târgu-Jiu. Scopul acestor întâlniri este identificarea problemelor de la nivelul cartierelor din Municipiu, dar şi realizarea unui program de lucru pentru acest an.

    Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Târgu-Jiu vor putea avea discuţii zilnice cu edilul Florin Cârciumaru, pentru a-şi spune păsurile. În fiecare zi, de luni până vineri, câte 10 asociaţii vor sta la masa tratativelor, cu primarul sau cu alţi reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu. De fiecare dată vor veni preşedinţii şi administratorii asociaţiilor din diferite zone ale oraşului, dar şi ai societăţilor care asigură anumite servicii locatarilor. „Începem, practic, după un grafic bine pus la punct, întâlnirea cu câte 10 asociaţii pe zi. La aceste întâlniri am invitat să participe şi reprezentanţi de la Aparegio, Poliţia Locală, Polaris, adică tot ceea ce este legat de viaţa şi activitatea unui cartier”, a declarat primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

    Se stabileşte programul de lucru pe 2014

    De asemenea, scopul acestor întâlniri este foarte bine stabilit. Discuţiile purtate vor fi legate de activitatea societăţilor de apa-canal şi salubrizare, precum şi de ordine şi linişte publică. Primarul Florin Cârciumaru a mai declarat că se va stabili un program de lucru pentru anul 2014, conform graficului. „Este bine ca administratorii să cunoască şi cunosc destul de bine problemele din asociaţii să vină la un dialog să stabilim împreună un program de lucru pentru anul 2014”, a mai spus Cârciumaru. În anul 2013 au avut loc debranşări pentru debite restante la operatorul regional APAREGIO Gorj S.A.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: