spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateAşteaptă numirea pentru adjunct al IŞJ Gorj

    Aşteaptă numirea pentru adjunct al IŞJ Gorj

    isj-headlinesSimona Stoicoiu ar putea fi noul inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Judeţean (IŞJ) Gorj, potrivit unor surse din inspectorat. Aceasta ocupă în prezent funcția de inspector școlar de specialitate în cadrul instituției, iar potrivit Georgetei Popescu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Simona Stoicoiu s-ar afla printre cei nominalizați de instituție să ocupe funcția respectivă. Deocamdată, reprezentanții IȘJ Gorj așteaptă o decizie de la Ministerul Educației pentru desemnarea persoanei care să preia funcția de inspector școlar adjunct de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. „Chiar sunt mai multe propuneri făcute şi chiar aşteptăm şi noi un răspuns. Nu am primit de la Minister nicio numire. Deci, sunt mai multe propuneri şi aşteptăm o numire. Restul sunt ipoteze că este x sau y. Sunt formulate mai multe propuneri. Acesta este punctul nostru de vedere oficial”, a mai declarat Georgeta Popescu de la Inspectoratul Şcolar. Postul de inspector școlar general adjunct de la IȘJ Gorj a rămas vacant încă din luna mai, când Petrică Nanu a demisionat din funcție, invocând motive personale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: