spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateAşteaptă să scape de ambulanţele "expirate"

    Aşteaptă să scape de ambulanţele „expirate”

    Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj aşteaptă să scape de ambulanţele vechi care sunt parcate de ceva timp în curtea unităţii. Noii proprietari întârzie să vină pentru a le prelua.

    Pentru că nu au fost cumpărate la numeroasele licitaţii organizate de-a lungul anilor, conducerea unităţii a decis să le dea în mod gratuit către primăriile din Gorj care au cerut acest lucru. Aşa se face că cele câteva ambulanţe casate îşi aşteaptă noii proprietari, care întârzie însă să apară. Ambulanţele se ţin binişor pe roţi spune managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, medicul Dan Vâlceanu, chiar dacă au kilometrajul dat peste cap: „Ambulanţele vechi din parcul auto care au fost scoase de nenumărate ori la licitaţie au fost repartizate către primăriile din judeţ care au solicitat acest lucru. Au fost repartizate conform legislaţiei în vigoare şi aşteptăm ca noii proprietari să vină să le ridice. Una a fost repartizată la primăria Runcu, alta la Drăguţeşti, Bărbăteşti”, a declarat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, medicul Dan Vâlceanu. O ambulanţă nouă costă câteva zeci de mii de euro, iar după casare ajunge să fie vândută cu cel mult 7.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: