spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateAtenție la sacrificarea porcilor. Este OBLIGATORIU să știi

    Atenție la sacrificarea porcilor. Este OBLIGATORIU să știi

    Gorjenii vor sacrifica ZECI DE MII de porci! Unde se fac analizeleAvând în vedere sacrificarea unui număr mare de porci în această perioadă, Direcția Sanitar Veterinară Gorj aduce la cunoștința cetățenilor obligativitatea acestora de a se adresa circumscripțiilor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor sau medicilor de liberă practică împuterniciți teritoriali, pentru efectuarea examenului trichineloscopic, ÎNAINTE de a proceda la prepararea și consumul cărnii de porc.

    Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar- veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

    Dacă porcul este bolnav, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii.

    Porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise a fi comercializate!

    În cazul în care proprietarul constată:

    înainte de sacrificare: apariția unor modificări ale stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, pielea se înroșește, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă sangvinolentă, diaree abundent sangvinolentă etc.)

    după sacrificare: existența unor modificări ale organelor interne, și anume: splina mult mărită, de culoare roșie sau neagră, ficatul mult mărit, numeroase hemoragii (la nivelul limfonodulilor și seroaselor), acumulări de lichide în cavități etc., va fi anunțat de urgență medicul de liberă practică împuternicit.

    În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

    Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ.

    Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării trichinelozei este obligatorie. Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea costelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).

    Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

    Cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar-veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitară-veterinară permanentă.

    În cazul în care doriți să achiziţionați produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:

    – existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

    – integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;

    – etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.

    – comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

    Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

    De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

    Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800.826.787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: