spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAu RĂMAS fără pensii! Ce au pățit peste 100 de gorjeni

    Au RĂMAS fără pensii! Ce au pățit peste 100 de gorjeni

    Un număr de 110 gorjeni s-au ales cu pensia suspendată, după ce au fost depistați în stare de incompatibilitate, fiind stabilite debite în valoare de circa 482.000 de lei.

    Potrivit directorului executiv al Casei Județene de Pensii Gorj, Ioana Talău, în 21 de cazuri beneficiarul unei pensii anticipate sau a unei pensii anticipate parțiale a realizat diverse venituri, în alte 38 de cazuri beneficiarul unei pensii de invaliditate gradul I și II a realizat diverse venituri, alți 30 de pensionari, beneficiari ai unei de invaliditate, au avut activitate cu normă întreagă, iar în alte 21 de cazuri soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș a realizat venituri brute lunare mai mare decât prevede legea. „Mai avem patru cazuri când plata indemnizației pentru însoțitorul pensionarului invalid de gradul I a fost suspendată pe perioada în care acesta este internat într-o instituție de asistență socială sau într-o unitate medicală specializată în care se asigură supraveghere și îngrijire permanente, cu excepția situațiilor în care pensionarul este nevăzător. Numărul pensionarilor urmași înregistrați la instituția noastă este de 11 copii, elevii și studenți. Lunar, CJP Gorj verifică potențialele situații de incompatibilitate prin bazele de date la nivel național și analizează motivele acestora. Pentru cele 110 cazuri prezentate mai sus au fost create debite în valoare de 481.737 lei, iar soldul rămas de recuperat la data de 31.08.2017 a fost de 297.112 lei”, a declarat Ioana Talău.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: