spot_img
11.1 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAu scăpat de drumuri în plus

    Au scăpat de drumuri în plus

    Punţile improvizate de odinioară peste Şuşiţa au devenit amintire pentru localnicii din localitatea componentă Ursaţi. De acum, drumul spre şcoală şi biserică nu va mai fi o corvoadă, iar cele două maluri sunt unite de o punte, ridicată cu ajutorul autorităţilor locale. Investiţia se ridică la 600 de mii de lei.

    Localnicii din Ursaţi au primit cu multă bucurie inaugurarea punţii ce leagă malurile şi le asigură accesul la drumul principal. Lucrarea a fost cu atât mai necesară, cu cât cei mici ocoleau kilometri întregi până la şcoală sau mai rău, mergeau prin apă. Nu era mai facil nici pentru adulţii care ajungeau la drumul principal pe rute ocolitoare. Părerea vine chiar de la localnicii bucuroşi că autorităţile s-au ţinut de promisiunea făcută. „Era teribil de greu mai ales pentru copiii care veneau din capul satului cu noaptea-n cap pentru a ajunge la staţie şi apoi la şcoală. Câteodată, unii dintre ei, mai mari, treceau şi prin apă”, a spus o localnică din Ursaţi. „Eu sunt de mulţi ani aici, am văzut tot felul de punţi improvizate, azi erau, mâine nu. Nu ţineau prea mult timp şi nu făceau faţă vremii. Era atât de necesar să ne ajute şi pe noi primăria cu o soluţie. Puntea asta de au inaugurat-o astăzi va ţine sigur mulţi ani şi ne va scuti să mergem în plus”, a precizat o altă femeie mai în etate, care adăugă : „Cum mă vedeţi cu boata asta, aşa am mers, prin apă vara şi ocolind 4 kilometri, iarna. Pentru un picior sprinten nu e mult poate, dar pentru mine este. Am de ce să-i mulţumesc primarului Cârciumaru. Aveam de mers la biserică sau la magazin şi nu aveam de ales”.

    Investiţie aşteptată

    Municipalitatea spune că proiectul s-a dovedit extrem de util pentru locuitorii care aşteptau puntea de ceva vreme şi dă asigurări că vor urma şi investiţii la drumuri şi canalizare. „Marcăm realizarea unui obiectiv aşteptat de localnici de mult timp, un moment deosebit pentru localitatea componentă Ursaţi, prin inaugurarea punţii de legătură între Strada Pajiştei şi zona Ursaţi. Ne bucură să fi sprijinit realizarea obiectivului, mai ales că era aşteptat de 110 ani. Realizarea lucrării în întregime de la punte, deschideri şi asfaltarea drumului de legătură, a implicat o investiţie de 6 miliarde de lei vechi”, a precizat primarul Cârciumaru. Tot edilul municipiului Târgu-Jiu a asigurat localnicii că puntea va beneficia şi de un sistem de iluminat până la debutul şcolii, iar pe lista de investiţii se vor adăuga şi altele, la fel de necesare. Programul de investiţii cuprinde şi alte lucrări, pentru 2011-2012. Avem în vedere extinderea reţelei de canalizare în zonă şi modernizarea acesteia prin tasarea şanţurilor şi execuţia de podeţe, dar şi prin lucrări de asfaltare”. Construcţia este complexă pentru că asigură punţii rezistenţă în timp iar localnicilor, securitate. Potrivit autorităţilor, puntea măsoară 60 de metri, este metalică suspendată şi asigură drumurile de acces dintre cele două maluri, Strada Pajiştei şi drumul principal cu obiective de interes public. Pe lângă inaugurarea punţii, localnicii din Ursaţi s-au mai bucurat ieri de nedee.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: