spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAurel Popescu și alți angajați ai Primăriei Târgu Jiu au încasat ilegal...

    Aurel Popescu și alți angajați ai Primăriei Târgu Jiu au încasat ilegal un spor! Banii nu vor fi returnați

    Opt salariați ai Primăriei Târgu Jiu, printre care se află și viceprimarul Aurel Popescu, au reușit să scape de plata unei imputări de peste 175.000 de lei, ca urmare a unui spor încasat ilegal, după cum au stabilit reprezentanții Curții de Conturi.

    Sporul de dificultate a fost încasat de cei care au făcut parte din Comisia de aplicare a legilor fondului funciar. „Dar s-a constat că în anul 2015, pe lângă cei șase salariați nominalizați prin sentința nr.963/2014, sporul de dificultate în cuantum de 50% din salariul de încadrare a mai fost acordat unui număr de șapte funcționari publici și unui ales local – viceprimarul municipiului, în baza unor acte administrative emise de ordonatorul principal de credite, fără a exista sentințe judecătorești care să-l oblige în acest sens. Dintre cei opt membri, un număr de șase membri au beneficiat de acest spor și în anul 2014. Plățile nelegale efectuate în perioada aprilie 2014-aprilie 2016 sunt în sumă totală de 175.543 lei”, se arată într-un material al Curții de Conturi Gorj.

    Tribunalul Gorj a dat două sentințe opuse

    Printr-o dispoziție a primarului, emisă anul trecut, s-a dispus recuperarea sumelor încasate prin încălcarea legii, dar cei opt salariați au contestat în instanța de judecată, procesul derulându-se cu Primăria Târgu Jiu în cadrul căreia lucrează. Inițial, cei opt au pierdut procesul la Tribunalul Gorj, dar Curtea de Apel Craiova a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, care, a doua oară, a decis anularea dispoziției primarului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: