spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateAurel Popescu va contesta decizia ANI în instanță

    Aurel Popescu va contesta decizia ANI în instanță

    Viceprimarul municipiului Târgu Jiu a anunţat faptul că va contesta decizia Agenţiei Naţionale de Integritate. Acesta este convins că s-a făcut o nedreptate. Mai mult decât atât, Aurel Popescu susţine că prin această decizie se înceracă dezbinarea şi destabilizarea Partidului Social Democrat. Vestea incompatibilităţii a căzut ca un fulger pentru viceprimar. Acesta a spus că va contesta decizia ANI în instanță, fiind convins că i se va face dreptate.

    ,,Este o veste destul de neplăcută. Nu cred că cineva se bucură când are în faţă o astfel de acuzaţie. Am verificat actele în baza cărora, în ceea ce mă priveşte, am fost repartizat în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Târgu Jiu. am solicitat Biroului Administraţie Publică Locală hotărârile, hotărâri care privesc repartizarea consilierilor locali în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului. Sunt hotărâri care au la bază viza serviciului juridic, semnătura secretarului Primăriei Târgu Jiu, şi viza de legalitate a Prefecturii Gorj. Mai departe, am verificat şi legea 215 care spune următorul lucru: pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează calitatea de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut. Deci, în calitatea de consilier local, am dreptul să votez în CL. Tot în calitate de consilier local am fost repartizat în comisiile de administraţie ale unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Târgu Jiu. Bineînţeles că o să contest, dar aştept să primesc oficial acest anunţ. La fel ca şi cazul meu sunt foarte multe alte cazuri în ţară”, a spus Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

    Aurel Popescu crede că se încearcă destabilizarea organizaţiei municipale. Acesta nu a dorit să vorbească despre viitoarele candidaturi. ,,Noi mergem mai departe, chiar dacă această stare creată, cred eu, de lupta politică pe care o avem în perioada asta încearcă să ne dezbine. Am fost o organizaţie mult prea puternică, suntem o organizaţie foarte puternică şi vrem să ducem mai departe luptele, indiferent ce bătălii mai apar în jurul nostru. Eu cred că este o problemă generată de oameni care vor sa destabilizeze organizaţia PSD Târgu Jiu, sau PSD Gorj, lucru care nu va fi posibil. Colegii mei au înţeles din ce direcţie vine acest atac. Cu siguranţă, aceste lucruri ne întăresc şi ne determină să fim mai uniţi ca niciodată”, a mai spus Aurel Popescu, viceprimarul Municipiului Târgu Jiu.

    Luni Agenția de Integritate l-a declarat incompatibil pentru că a făcut parte din consilii de administrație ale unor școli, în perioada 2012-2015.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: