spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateAutorităţi indiferente la Schela!

    Autorităţi indiferente la Schela!

    Priveşte neputincioasă la cum de ani buni, ploile torenţiale fac ravagii în gospodărie şi poartă şuvoaiele peste agoniseala trudită din greu. Este vorba de o familie din satul Sâmbotin, comuna Schela care, ca multe altele din judeţ au aşteptat zilele acestea în zadar intervenţia autorităţilor locale de a le scoate apa din bătătură. Soluţia deşi una simplă, pentru primăria Schela pare o misiune imposibilă, iar oamenii stau cu apa până la genunchi în curţi.

    Familia Colceag spune că de 8 ani se confruntă cu problema apei care le intră în curte şi le mătură tot. Motivul? Trebuie excavat cu un utilaj pe măsură un şanţ, colector care să le ferească gospodăriile de şuvoaie şi deşeurile din zonă. La orele dimineţii apa intrase bine în curte, lăsând doar pe ici colo ochiuri de noroi petece de pâmânt neînghiţite de apă. Femeia scosese vitele de la locul lor, din cauza apei, iar la pasări deja îşi făcea griji că nu va mai avea cum să ajungă. Furia Ralucăi Colceag era de fapt motivată de faptul că a făcut atâtea demersuri la primărie că nu le mai ştie numărul, a adresat rugămintea chiar să găsească împreună o soluţie, chiar plătind motorina pentru utilajul primăriei. Degeaba.

    „Plătim motorina noi, numai veniţi cu utilaj!”

    „Am spus, dom’le plătim motorina, plătim banii numai adu utilaj să excaveze şi rezolvă problema. Chiar nu se poate face nimic?! Eu nu ştiu să fie altă gospodărie inundată ca aici, cu asemenea problemă, suntem singurii în Sâmbotin care avem probleme cu apa, dar tu nu poţi să faci chiar nimic de atât vreme pentru o singură familie?!” se auzi vocea Ralucăi Colceag, din care se desprindea durerea de fi neputiincioasă.

    Un singur şanţ nu ţine piept şuvoaielor

    Acolo unde au putut săpa singuri şanţuri, oamenii au făcut-o. Dar nu este suficient pentru că fără excavare, un astfel de canal nu face faţă apei abundente. Cum primăriei nu-i pasă, le rămâne doar lor, celor în necaz, să se lupte cu morile de vânt. Necazul nu e doar că ploile le mătură curţile, ci şi că rămân fără apă potabilă din fântâni. Aluviunile poartă cu ele deşeuri de la gospodăriile din preajmă care ajung la pânza freatică. Curăţarea fântânilor este acum altă problemă care trece pe locul 2, urgent este pentru femeie să scape de apa care ameninţă în intervalul următor să acopere chiar totul în curte, de la grădină până la pasări şi animale şi să le intre în case de-a binelea. „De 8 ani de zile stau cu apa asta sub casă, prin coteţe, îmi intră în casă în cămară şi bucătărie şi nu se rezolvă nimic. Primăria spune că nu are utilaje să facă un şanţ pe unde a mai fost pentru ca apa să se scurgă. Situaţia a fost şi mai gravă în alte dăţi, aşa că eu am înălţat acum aici că mi se umple fântâna cu apa de la deşeuri şi Wc-urile celor de pe aici. Am dat 50 de milioane să îmi fac fântână şi nu pot bea din ea pentru că intră apă murdară”, a declarat Raluca Colceag, localnică satul Sâmbotin, comuna Schela.

    „No comment” de la edilul din Schela, doar… nervi

    Cum era normal am, făcut o vizită şi primarului Aristide Şerbănescu, care a preferat să îşi verse nervii pe noi, decât să grăbească găsirea unei soluţii. Nu are de ce cineva să îl judece pe el, a fost remarca lui. Iritarea i-a crescut şi a refuzat să comenteze în faţa camerei de filmat. Alţi edili din judeţ au ales să explice cu calm, care este situaţia în teritoriu. La Roşia de Amaradia, o zonă predispusă alunecărilor de teren, ploile nu au reactivat din fericire fenomenul, situaţia este atent monitorizată pentru că riscul nu a trecut. „Avem două zone monitorizate în permanenţă, fiind cu risc maxim de producerea a alunecărilor. Una este în apropierea DJ 675 unde zona a fost afectată anul trecut, alta este lângă şcoala din Rugetu, unde în primăvară am avut o amplificare a fenomenului de alunecare. În funcţie de precipitaţii, şcoala ar putea fi afectată, dar să sperăm că nu va fi cazul”, a declarat Liviu Cotojman, primarul localităţii Roşia de Amaradia. Se spune că fiecare comună sau sat îşi are primarul pe care îl merită, dar şi că fiecare sat arată după cât de gospodari sunt oamenii lui în frunte cu edilul. La Schela, încă nu s-a găsit soluţie se pare pentru a îndepărta apele din faţa primăriei…

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: