spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAutorităţile din Rovinari, pregătite să întâmpine sezonul rece

    Autorităţile din Rovinari, pregătite să întâmpine sezonul rece

    Pregătirile de iarnă derulate în oraşul Rovinari lasă loc rezultatelor. Cum iarna îşi va intra încet-încet în drepturi, autorităţile locale au decis să se pună pe treabă, din timp, pentru a evita surprizele nedorite. Priorităţile au fost trasate cu grijă, de la achiziţionarea materialului antiderapant până la revizuirea stării de funcţionare a utilajelor. Nu au fost uitate nici asigurarea condiţiilor pe carosabil, pentru ca participanţii la trafic să fie feriţi de incidente.

    Lista priorităţilor pentru autorităţile locale din Rovinari nu a omis ca primă operaţiune, ridicarea limitatoarelor de pe carosabil pentru a nu fi distruse de zăpadă. Cum paza bună niciodată nu dă greş, ei bine, dictonul a fost valabil şi în acest an pentru Primăria din Rovinari. Stadiul pregătirilor şi la dotarea cu material antiderapant este unul în grafic. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, au fost făcute achiziţiile de nisip şi soluţie specifică pentru îndepărtarea gheţii şi a diminuării riscului de incidente în trafic. Utilajele au fost „dezmorţite” şi ele, pentru că lucrările de revizie au fost prinse în calendarul de pregătiri pentru instalarea iernii. Gata de intervenţie sunt un buldoexcavator, tractoare cu lamă, două freze de zăpadă, iar de starea lor tehnică se ocupă şi în acest an angajaţii din subordinea primăriei. De altfel, autorităţile locale menţionează că nu s-au făcut cheltuieli la acest capitol, pentru că sarcina pregătirii utilajelor a revenit şi în acest an, Societăţii de Canal, Apă şi Salubritate, fără a fi nevoie de contractarea altor societăţi din afara aparatului administrativ. „Stadiul pregătirilor specifice sezonului rece este cel optim, nu ne lăsăm pe ultima sută de metri pentru că şi în acest an, autoritatea locală se achită de răspunderea pe care o poartă la acest capitol. Mai mult, a fost stabilit la nivel de primărie un grafic al serviciului de permanenţă care va intra în funcţiune de la 1 decembrie. Cum Ziua Naţională aduce prilej de sărbătoare în stil tradiţional, toţi colegii au fost „mobilizaţi” la festinul pe care îl pregătim şi-i aşteptăm la o sărmăluţă, ca de altfel pe toţi rovinărenii. Mai rămâne ca şi iarna să ne îngăduie primii fulgi de zăpadă întro atmosferă de sărbătoare sau, dacă nu, cât mai aproape de sosirea Moşului încărcat cu daruri”, a declarat Constantin Podaru, administratorul public al Primăriei Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: