spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAutoritățile județene, păcălite de un operator economic

    Autoritățile județene, păcălite de un operator economic

    Autoritățile nu au dat dovadă de vigilență în cazul firmei Polaris, societate care prin activitatea desfășurată crează discomfort în rândul cetățenilor din zona Bârsești a Municipiului Târgu Jiu. O recunoaște chiar prefectul Cosmin Pistol care a anunțat că Garda de Mediu va aplica noi sancțiuni firmei în cauză. Oficialul a mers în control la depozitul ecologic, în urma vizitei declarând că “operatorul umblă cu cioara vopsită”.

    Nu este pentru prima data când o societate privată ia peste picior autoritățile din județul Gorj. De această data este vorba despre operatorul de salubritate care, în ciuda măsurilor impuse, a continuat să-și vadă de treabă fără a ține cont de sfaturi. “În privința gropii de gunoi de la Târgu Jiu, a fost depășit acel termen impus. Mai mult, operatorul care gestionează acel depozit umblă cu cioara vopsită. Luni am făcut controale inopinate și ne-am așteptat ca lucrurile să se îndrepte. Problema în sine nu a fost rezolvată. Înțeleg de la comisarii Gărzii de Mediu că au încercat să ducă levigatul din celula 2 în celula 1, care este închisă în acest moment. Mai mult, luni-seara, când am fost prezent la acest depozit ecologic, s-a temporizat intrarea mea acolo și mi-am dat seama că acea instalație de neutralizare a hidrogenului sulfurat nu era pornită, iar una din stațiile de epurare nu funcționa. Practic, acest operator a încercat să ne păcălească, să ne inducă în eroare că și-a luat măsurile pentru a îmbunătăți situația de acolo. Nu s-a întâmplat asta, iar Garda de Mediu o să ia măsurile care se impun. Va fi un nou plan de conformare și, probabil, noi contravenții”, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu, Cosmin Pistol.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: