spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateAutospecială cu scară, donată oficial de francezi Primăriei Târgu-Jiu

    Autospecială cu scară, donată oficial de francezi Primăriei Târgu-Jiu

    Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru a semnat actul de primire a donaţiei unei autospeciale cu scară de tip semi-automat din partea delegaţiei franceze din oraşul Forbach, oraş cu care Târgu-Jiul s-a înfrăţit în urmă cu aproape un an. La primirea autospecialei pentru pompieri a participat şi şeful ISU Gorj, Liviu Dumitraşcu. Primarul din Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a anunţat că, începând cu anul viitor, primăria va înfiinţa un serviciu de pompieri voluntar.

    Pentru municipalitate, momentul semnării actelor şi primirea cheilor autoutilitarei de la delegaţia franceză vor fi memorabile, desigur, pentru că s-a pecetluit o colaborare pe termen lung, între cele două oraşe înfrăţite, Forbach şi Târgu-Jiu. Demonstraţia este în sine cel mai bun motiv pentru concluzii. Este exact ce au făcut pompierii francezi de la Serviciul Voluntar al Primăriei din Forbach care au oferit colegilor şi autorităţilor publice locale un exemplu asupra modului în care utilajul răspunde. Primarul Florin Cârciumaru a fost încântat să vadă parteneriatul dând rezultate şi promisiunea, adusă la realitate. Din ianuarie şi la nivelul primăriei Târgu-Jiu se va înfiinţa Serviciul de Pompieri Voluntari. „În cazuri de extremă urgenţă, nu mai stăm după maşina CEZ-ului să intervenim atunci la înălţime, în caz de avarii şi alte urgenţe. Avem de acum maşină în dotare şi ne vom putea rezolva problemele. Este o maşină binevenită în dotarea primăriei şi are multe utilităţi”, a declarat Florin Cârciumaru, primar Târgu-Jiu.

    Impresiile, „la înălţime”

    Oamenii care s-au aflat în zonă, nu au ratat demonstraţia autoutilitarei, care a venit cu destule atracţii, mai ales că pompierilor gorjeni le prinde foarte bine astfel de donaţii. Implicarea autorităţilor pentru stabilirea parteneriatului cu Franţa este de apreciat şi de dorit sunt şi achiziţii proprii. „Este o maşină de performanţă, binevenită şi e clar că aceste parteneriate fac minuni. Ceva foarte frumos, trebuie să mulţumim francezilor”, a declarat un târgujian- „Este binevenită pentru ai noştri, că nu au ei aşa ceva. Poate că de acum şi pompierii noştri, ISU se vor dota mai bine, vor urma exemplul. Este bine că am primit suport”, a fost de părere altul. De dorit este ca lupta cu flăcările să fie dusă de pompierii gorjeni cât mai rar, iar tragediile să fie pe cât posibil evitate, dar donaţia făcută de francezi nu poate decât să dea un grad crescut al securităţii şi eficienţei în stingerea incendiilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: