spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAverile celor mai influenți primari din Gorj

    Averile celor mai influenți primari din Gorj

    Munca la stat este, de obicei, foarte bine plătită și, nu de puține ori, cei care sunt în fruntea administrațiilor publice, par să fie un exemplu de bunăstare, fie căpătată de-a lungul mandatelor fie deținută încă dinainte de accederea în funcție. Cum este, poate, normal, printre cei mai înstăriți primari, cel puțin în cazul celor de la Gorj, sunt cei care, deopotrivă, au și cea mai mare influență, conducând municipiile sau orașele din județ. Alegerile locale au adus câteva schimbări la nivelul administrațiilor de rang superior din Gorj, astfel că au apărut nume noi în fruntea primăriilor. Veți vedea, în cele ce urmează, cu ce averi se fălesc atât noii cât primari cât și cei realeși în funcții. Vorbim de terenuri de zeci de mii de metri pătrați, de apartamente prin București, de conturi destul de bine îndopate cu sume din șase cifre, împrumuturi „în nume personal” de 79.000 de lei, de exemplu, sau de o motocicletă cu care se plimbă, acum, un parlamentar foarte cunoscut. Așadar, iată-i pe aleșii din municipii și orașe, cu averile lor…

    Cârciumaru, la fel de bogat ca și până acum

    carciumaruReconfirmat în funcție pentru a cincea oară, nu vine cu nicio modificare în ceea ce privește averea. Potrivit documentului, are aceleași terenuri, 717 mp de intravilan în Târgu Jiu, un teren agricol de 10.393 mp și unul extravilan de 1.000 mp, un apartament în municipiu, și o casă de 271 mp, construită în anul 2.000. Conduce aceeași Skoda Octavia din 2005, luată în leasing și are un credit de 160.000 de lei, contractat în 2009 la CEC, scadent în 2024. Ca primar al municipiului, a încasat, în 2015, 110.245 de lei, iar soția, ca subinginer la Grimex, 12.862 de lei.

    Jianu – un apartament, o mașină și datorii

    dorel jianuPrimarul recent ales în fruntea celui de-al doilea municipiu din Gorj, liberalul Gigel Jianu, de la Motru, pare să se încadreze în categoria aleșilor locali care trăiesc în condiții similare ca majoritatea celor pe care îi reprezintă. Jianu figurează doar cu un apartament în Motru, cumpărat în 2003, conduce un Renault, din 2007 și are trei credite la bănci, respectiv un împrumut de 65.000 de lei, scadent în 2018 și două overdraft-uri la cardurile de salariu, de 26.000 de lei respectiv 7.000 de lei. Câștiga, până acum, 48.118 lei pe an, ca inginer la UMC Roșiuța, veniturile fiind completate de cele ale soției, de 29.719 lei, inginer la UMC Lupoaia.

    „Latifundiarul” de la Rovinari

    robert-filipDe departe, cel mai bogat primar de oraș din județul Gorj este Robert Filip, moștenitor al imperiului financiar lăsat în urmă de tatăl său, Dorin Filip. Conform declarației de avere, Robert Filip are aproape 80.000 de metri pătrați de teren, din care peste 28.000 doar în Târgu-Jiu, iar restul în comuna Dănești. Majoritatea sunt însă pășuni și fânețe, circa 50.000 de mp, iar restul, aproximativ 30.000 de mp, sunt de pădure, pe raza comunei unde proaspătul primar are și locuința. Terenurile din Dănești au fost cumpărate în perioada 2012-2013, iar cele din Târgu-Jiu, în anul 2007. Primarul mai are două apartamente în Rovinari, unul cumpărat în 2006 și unul în 2007, dar și un spațiu comercial în oraș. Filip face naveta la serviciu cu un Ford Ranger, cumpărat în 2013. Are o colecție de ceasuri și bijuterii a căror valoare ajunge la circa 5.900 de euro, iar în 2015 a vândut vechea mașină, un Hyundai Santa Fe, contra sumei de 28.000 de euro. Are un împrumut de 45.000 de euro la BRD și, în 2015, a trăit din salariul de vicepreședinte al CJ Gorj, 53.349 lei, și din banii încasați pe chirii, respectiv 5.515 euro plătiți de un furnizor de carburanți care are sediul în unul din spațiile sale și 6.960 euro de la o farmacie.

    Cilibiu, de la Turceni, i-a vândut lui Weber o motocicletă

    cilibiuCristina Cilibiu, primarul PSD ales în orașul Turceni nu se poate mândri cu terenuri și nici chiar cu o locuință. În declarația de avere a acesteia figurează, însă, un Audi din 2004 și o motocicletă Kawasaki, din 2003, semn că fosta viceprimăriță de la Turceni este pasionată de autoturisme, nu de imobile. În 2016 i-a vândut un tractor cu 4.000 de euro unui anume Gligor Nicolae Simion, dar și o motocicletă, probabil cea cumpărată în 2003, deputatului Mihai Weber, cu 15.200 de lei. În ceea ce privește salariul, Cilibiu a încasat 43.840 de lei ca viceprimar, iar soțul, Cilibiu Ion Adrian, 54.750 de lei, tot de la Primăria Turceni.

    Bobaru, cu 160.000 de lei în conturi

    bobaruPrimarul reales al PNL din Bumbești Jiu, Constantin Bobaru, stă destul de bine la numărul de terenuri din declarația de avere, nu neapărat și în ceea ce privește suprafața lor. Are vreo șase, unul intravilan, de 0,05 hectare, unul arabil, de 1,56 hectare, 0,18 hectare de vie, 1,3 hectare de fânețe și 0,31 hectare de pădure, majoritatea fiind moștenite. În Bumbești Jiu are o casă de 190 mp, construită în 1989, la care se adaugă anexe de 127 mp, construite în 1998. Când vine vorba de deplasare, Bobaru are de unde alege, „parcul auto” al primarului liberal numărând un Ford Mondeo, din 2002, o Dacia Logan, din 2005 și o autoutilitară Mitsubishi L200. Cu conturile stă la fel de bine, depozitele sale însumând cam cât creditul primarului de la Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. Astfel, edilul de la Sadu are un depozit la Carpatica, deschis în 2013, de 100.000 de lei, un fond de investiții la Raiffeisen Bank, din 2011, de 50.000 de lei și un alt depozit la aceeași instituție financiară, deschis în anul 2015, de 9.000 de lei. Ca primar, a băgat în casă, în 2015, 46.377 lei, la care se adaugă pensia de 12.000 de lei a soției, dobânzile încasate de aceasta de la bănci, de 3.000 de lei și subvenții de 2.500 de lei.

    Slivilescu și-a împrumutat prietenul cu 79.000 de lei

    Marian Slivilescu, primar TismanaMarian Slivilescu, un alt edil reconfirmat în funcție la Tismana, s-a transformat, anul trecut, într-un soi de instituție financiară. Primarul avea, până atunci, două depozite în bancă, de aproape 85.000 de lei. În 2015, însă, ambele dispar, însă este menționat, în declarația de avere, un împrumut în nume personal acordat unui anume Radu Fota, în valoare de 79.000 de lei. Este singura schimbare notabilă din declarația sa de avere. În rest, primarul se fălește cu aceleași patru terenuri, două intravilane, unul agricol și unul forestier în Tismana, casa de locuit, de 112 metri pătrați construită în 1990 și un apartament în Târgu Jiu, cumpărat în 2002. Conduce un Ford din 2006 și are și un tractor din 1983. A câștigat, ca primar, 37.000 de lei, iar soția, 14.500 lei ca salariat al cabinetului medical pe care îl deține și 44.000 de lei din serviciile medicale prestate. Fiul său, Ion Silviu Slivilescu, a încasat 12.000 de lei, ca angajat al Top Expert Proiect SRL București. De asemenea, primarul a mai primit și 3.500 de lei subvenții de la APIA. Veniturile familiei sunt completate de pensia mamei primarului, în valoare de 12.500 de lei.

    Birău, de la Cărbunești – un apartament moștenit în 2016

    danut birauUn alt primar care, la fel ca Jianu, de la Motru, se încadrează în categoria aleșilor „din popor” este Dănuț Birău, care i-a suflat de sub nas Primăria Târgu Cărbunești lui Mihai Mazilu. Cadru didactic și director de liceu, Birău a trăit doar din salariul de 32.294 lei, venit completat de salariul de 17.834 lei al soției, educatoare la Cărbunești. Birău conduce un Opel Astra din 2008 și, până anul acesta, nu avea nici măcar casă. În 2016, conform declarației de avere, a moștenit un apartament în Târgu Cărbunești.

    Radu Constantin, primarul cu două case

    radu-constantinUn ales reconfirmat în funcție, Radu Constantin de la Țicleni, figurează cu două case în declarația de avere, ambele cumpărate în anul 1987, una de 190 mp și una de 79 mp, precum și cu două terenuri, unul intravilan, de 1,87 hectare și unul forestier, moștenit în 2014 în suprafață de 4 hectare. Conduce un Mitsubishi din 2007 și a încasat, ca primar, 39.518 lei, în timp ce soția, laborantă la Aparegio Gorj SA, a încasat 17.760 de lei.

    Leuștean și-a luat apartament în București

    leustean-novaciNu în ultimul rând, primarul reales de la Novaci, Dumitru Leuștean, se poate lăuda cu o achiziție interesantă, respectiv un apartament în București, cumpărat în anul 2014, în suprafață de 57 mp. Leuștean mai are un apartament și în Târgu-Jiu, de 100 de mp, cumpărat în 2000 și o casă de locuit la Novaci, moștenită în 1991, de 160 mp. Nu figurează, însă, pe numele său, nici un teren, conform documentului, acesta donând, pe 28 noiembrie anul trecut, un intravilan către Maricica Giurca. Vine la serviciu… cu un Aro din 1985, singura mașină care figurează în declarația sa de avere iar la capitolul „Datorii” am putea spune că stă destul de „bine”: un credit la Raiffeisen Bank, de 2.800 de euro, scadent în 2018 și unul de 181.000 de lei, contractat în 2015 de la BRD și scadent în 2035. Anul trecut, ca primar, a încasat un salariu de 61.087 lei, iar soția, ca salariat la Secția Drumuri Naționale Târgu-Jiu, a încasat 36.395 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: