spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateAvizele pentru proiectele primăriilor din județ se obțin tot mai greu!

    Avizele pentru proiectele primăriilor din județ se obțin tot mai greu!

    Primăria orașului Tismana a primit finanțare prin PNDL pentru două proiecte: „Extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă în orașul Tismana”, valoare 5.887.167 lei și „Dotare cu echipamente medicale și alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Centrul de Permanență din Orașul Tismana” cu o valoare de 48.500 lei.

    Marian Slivilescu, primar TismanaÎn privința acestor două proiecte, primarul Marian Slivilescu a declarat că mai așteaptă după două avize, dintre care unul este de la Mediu, iar după aceea va putea semna contractele de finanțare. „Pe proiectele de pe PNDL mai avem de luat două avize și apoi vom putea semna contractile de finanțare și să intrăm în linie dreaptă cu licitațiile. Sperăm să se rezolve rapid cu aceste două avize”, a spus edilul Slivilescu. Din păcate, problema avizelor le-a pus mereu bețe în roate anul acesta mai multor primari din Gorj, căci birocrația este în floare! La Tismana mai multe proiecte au fost demarcate mai târziu: „Din păcate, au rămas bani la investiții pentru că nu am reușit să facem contracte din cauza birocrației. Avem lucrări de reabilitare a sistemului de apă, de asfaltare care au avut nevoie de nu știu câte avize, ba de la o instituție, ba la alta. Mai multe ca în alți ani! Rămânem cu bani necheltuiți, din cauza birocrației. Avizele sunt luate de la foarte multe instituții, multe primării au mai multe proiecte pe fondurile PNDL, a fost un an greu căci firmele de proiectare aveau mult de lucru și prioritizau comenzile venite de la administrații. A fost un an foarte greu. Suntem în pragul iernii și avem lucrări abia demarate. Se dau foarte mulți bani pe avize, un aviz costă de la 1.500 lei în sus, o expertizare 5.000 lei. Punem problema timpului, căci sunt extraordinari de puțini oameni care pot verifica lucrările, experți și așteptăm cu lunile până obținem avizele”, a spus edilul de la Tismana.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: