spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateAvocaţii inculpaţilor din Dosarul Petrila îşi caută dreptatea la Craiova

    Avocaţii inculpaţilor din Dosarul Petrila îşi caută dreptatea la Craiova

    Magistraţii Tribunalului Gorj au menţinut pedeapsa în cazul celor trei inculpaţi din Dosarul Petrila, în sentinţa pronunţată ieri, aducându-se modificări doar în ceea ce priveşte latura civilă. Tot în sentinţa Tribunalului Gorj, instanţa a respins apelurile formulate de părţile responsabil civilmente Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila. Avocaţii celor trei inculpaţi au declarat pentru „Acces Tv” că vor declara recurs.

    După ce pe 17 noiembrie 2010 instanţa Judecătoriei Târgu-Jiu a pronunţat sentinţa în Dosarul Petrila, un an mai târziu, mai exact ieri, completul de judecată al Tribunalului Gorj a pronunţat sentinţa în aceeaşi cauză. Cei doi magistraţi au menţinut sancţiunile prevăzute în latura penală şi au adus modificări laturii civile. „Obligă în solidar pe cei trei inculpaţi, cu părţile responsabil civilmente, CNH Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, la plata sumei de 94.757,95 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în loc de 120.410,49 lei”, a mai declarat judecătorul în pronunţarea dată. Tot în sentinţa Tribunalului s-a mai stabilit, printre altele, obligarea inculpatului Aurelian Necula şi a părţilor responsabil civilmente la plata unor daune morale către minorii Alexandru Bâlbă şi Dacian Bâlbă. „Necula Aurelian şi CNH Petroşani, împreună cu Exploatarea Minieră Petrila sunt obligaţi la plata sumei de 4800 lei, despăgubiri civile globale şi a sumei de 200 lei rentă lunară în favoarea lui Robert Elekes până la vârsta majoratului şi până la vârsta de 25 de ani, în cazul continuării studiilor”, mai prevede sentinţa Tribunalului. De asemenea, instanţa Tribunalului a mai obligat pe cei inculpaţi Gheorghe Roşu şi Dan Ştefan Ungur, fiecare solidar cu părţile responsabil civilmente la câte 12000 lei cheltuieli judiciare cu statul: „obligă inculpatul Aurelian Necula, în solidar cu părţile responsabil civilmente la plata sumei de 16000 cheltuieli judiciare cu statul”. În ceea ce priveşte restul dispoziţiilor din sentinţa penală acestea sunt menţinute atât în ceea ce priveşte latura civilă, cât şi latura penală a procesului. „Respinge apelurile formulate de Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, pe care le obligă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare cu statul”, se mai arată în sentinţa dată.

    Avocaţii declară recurs

    Contactaţi telefonic, avocaţii celor trei inculpaţi Aurelian Necula, Gheorghe Roşu şi Ungur Dan Ştefan s-au declarat nemulţumiţi de sentinţa dată, declarând că vor ataca cu recurs sentinţa la Curtea de Apel Craiova. Avocatul Constantin Graur, apărătorul lui Aurelian Necula a declarat pentru Acces Tv, că „sigur vom insista pe o cale de atac, pe care o vom şi promova. Când vom intra în posesia minutei, vom declara recurs”. În ceea ce-l priveşte pe avocatul Ovidiu Filipescu, acesta îi apără în instanţă pe Gheorghe Roşu şi Dan Ştefan Ungur. „Voi declara recurs, pentru că instanţa de apel nu ne-a judecat. Noi nu am avut parte de judecată. Atâta timp cât s-au respins probele de apărare şi au fost acceptate probele Parchetului. Instanţa a fost nedreaptă în privinţa procedurii şi a judecăţii”, a declarat pentru Acces Tv, avocatul Ovidiu Filipescu. În data de 17 noiembrie, judecătorii de la Târgu-Jiu s-au pronunţat în acest proces, inculpaţii Aurelian Necula (fostul director al EM Petrila), Gheorghe Roşu (fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă) şi Ştefan Dan Ungur (fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră) au fost condamnaţi la 7 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 6 ani şi 6 luni închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea normelor de protecţia muncii. În explozia din Mina Petrila 12 mineri au murit şi alţi 13 au fost internaţi în spital în stare gravă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: