Acasa / Actualitate / Balul Absolvenților, la Târgu Jiu. Urmează concertul The Motans!

Balul Absolvenților, la Târgu Jiu. Urmează concertul The Motans!

O nouă zi dedicată tinerilor târgujieni. Municipalitatea a premiat încă odată excelența în educație prin intermediul Balului Absolvenților. O acțiune dedicată celor mai muncitori elevi care de anul acesta vor deveni studenți.

Tradiționalul Flash MOB din cadrul Zilelor municipiului Târgu Jiu a fost înlocuit de această dată cu un Bal al Absolvenților. O acțiune de promovare care a avut lipici la elevi.  „Elevii au venit, ca de obicei, în paradă, și-au promovat astfel unitatea de învățământ din care fac parte. și A fost pur și simplu o competiție în care ei între ei  și-au dovedit cât sunt de buni.  Printr-un video fiecare liceu și-a scos în evidență activitățile școlare și extrașcolare derulate. Au fost pe scenă și momente artistice care în cele din urmă au fost premiate. Am avut și o premieră a absolvenților, cei mai buni elevi, practic șefii de promoție”, a declarat coordonatorul acțiunii  Marius Fierăscu.

Amintire frumoasă

Municipalitatea susțin că momentul a fost gândit ca o filă de poveste pentru cei care mai fac un pas în viață.  „Ne-am dorit ca cei care vor pleca din acest oraș să rămână cu o amintire plăcută, pentru că, din păcate, marea majoritatea a celor care vor termina liceul nu vor rămâne la Târgu Jiu”, a declarat primarul Marcel Romanescu. 

Seara s-a terminat cu un festival național de folk. Astăzi, în Târgu Jiu se va desfășura Balul Bobocilor, o altă manifestare dedicată tinerilor care se va încheia cu un concert susținut de trupa The Motans.

3 comentarii

  1. Feliicitari elevilor pentre frumoasele lor rezultate, numai ca Romanescu nu pierde nici o ocazie de a-si face publicitate pe munca si pe rezultalele altora.In al doilea rand, se vede treaba ca ii plac sindrofiile, fiind primul petrecaret al Gorjului pe bani publici.Dar, as vrea sa-l intreb pe acest mascarici, pe cand si sarbatorirea meritelor pentru rezultatele sale, intr-un oras in care nu se vad investitii importante in derulare,.Oamenii vor santiere pe Calea Eroilor, la consruirea parcarilor promise, la modernizarea transportului in comun, unde continua sa circule sicriele pe roti, la infrastructura orasului si anveloparea blocurilor, etc., etc.Chiar, nu se gaseste nimeni sa-l traga de maneca pe acest personaj ajuns primar,mintindu-i pe targujeni?

  2. E adevarat Marcele ca cei mai multi absolventi pleaca din oras si nu se mai intorc. Unul din motive este lipsa de orizont in targul pastorit de tine…Asa ca nu te mai da afectat fruntelata, pune mana si munceste ca lucrurile sa se amelioreze. Adu oameni vrednici si inspirati, cooptati comunitattile stiintifica si artistica – universitatea, teatrul si puneti in valoare avutia culturala, atata cata e.

  3. Este greu, Claudia pentru un astfel de incapabil plin de aroganta: dar macar reabilitarea casei de cultura poti s-o faci, amice?Trece si anul asta calendaristic si…nici o miscare, dar vrem spectacole cu „vedete”,, jucand horele pe batatura?Cat despre alte investitii, undeva pe la …pastele cailor!

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*