spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateBani pentru munca prestată, de alegeri

    Bani pentru munca prestată, de alegeri

    Preşedinţii, locţiitorii şi membrii secţiilor de votare vor putea ridica începând de astăzi banii cuveniţi pentru activitatea prestată în cadrul secţiilor de votare, cu ocazia cele două scrutine. Conform reprezentantului Prefecturii Gorj, preşedinţii primesc pentru fiecare zi pontată suma de 65 de lei, la care se adaugă cei zece lei pentru mâncare.

    Veste bună pentru preşedinţii, locţiitorii şi membrii secţiilor de votare, aceştia urmând să primească banii pentru zilele pontate, începând de astăzi. „Vor începe plăţile pentru preşedinţii, locţiitorii şi membrii secţiilor de votare. Aceste plăţi trebuie finalizate, la Primăria Târgu-Jiu şi la celelalte primării din judeţ, până luni, 24 noiembrie”, a declarat subprefectul Sorin Arjoca. Acesta a mai precizat că preşedinţii secţiilor de votare vor fi pontaţi cinci zile, iar membrii patru zile. Pentru primul tur, preşedinţii şi locţiitorii vor fi plătiţi cinci zile, iar membrii secţiilor patru zile, iar pentru cel de-al doilea tur de alegeri, preşedinţii vor fi pontaţi trei zile, iar membrii două zile. În ceea ce priveşte sumele alocate pentru fiecare zi pontată, un preşedinte primeşte 65 lei, sumă la care se adaugă banii pentru mâncare, cei 10 lei /fiecare zi pontată. La nivelul judeţului Gorj, au existat 327 secţii de votare, pentru cei peste 300.000 de gorjeni aşteptaţi la vot.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: