spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateBanii însoţitorilor persoanelor cu handicap se lasă aşteptaţi la Tismana

    Banii însoţitorilor persoanelor cu handicap se lasă aşteptaţi la Tismana

    Primăriile din Gorj se confruntă cu probleme dintre cele mai grave. Dacă la unele primării nu s-au luat salariile de două luni, sau la altele nu s-au plătit facturile curente, la Primăria Tismana nu sunt bani pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Situaţia trenează de ceva timp iar soluţionarea problemelor pare a fi departe.

    Peste 80 de însoţitori ai persoanelor cu handicap din localitatea Tismana sunt disperaţi pentru că de două luni nu şi-au primit ajutorul. Edilul Marian Slivilescu spune că singura soluţie ar fi o nouă rectificare bugetară, însă, nu se ştie exact când se va produce minunea. Primăria trebuie să facă lunar un efort financiar de 700 de milioane pentru acoperirea sumelor, bani, care de multe ori, nu se regăsesc în vistieria unităţii administrativ teritoriale. „Suntem cu restanţe de la 1 august. Primăria Tismana are obligaţia prin lege să asigure indemnizaţiile la 81 de persoane cu handicap. Cele mai multe dintre aceste persoane au şi asistent personal, însoţitor. Noi avem neplătite indemnizaţiile respective de la 1 august, două luni restanţe, nemaipunând la socoteală şi luna octombrie. Aşteptăm ca de la bugetul centralizat al statului să ne fie virate sumele respective, pentru a putea să facem plăţile. Aceste sume ştiu că se colectează din taxele pe valoarea adăugată. Sperăm ca la rectificarea viitoare să primim doar o parte din sumele respective. Este vorba de un efort financiar de aproximativ 700 de milioane pentru cei 81 de însoţitori. Sunt necesari mai precis 730 de milioane lunar”, a spus Marian Slivilescu, edilul comunei Tismana.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: