spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitate"Bătaie" pe o locuinţă ANL

    „Bătaie” pe o locuinţă ANL

    Lipsa unei case face tot mai mulţi tineri să depună dosar pentru obţinerea unei locuinţe ANL. În momentul de faţă, peste 2.600 de târgujieni au depus documentaţia pentru a beneficia de o unitate locativă din partea statului. Nici persoanele care au obţinut în anii trecuţi o casă nu pot răsufla uşuraţi şi asta pentru că nu au bani să cumpere imobilele pentru care achită lunar o chirie stabilită între 80 şi 180 de lei.

    Doar trei imobile au fost cumpărate

    Preţul unei unităţi locative este între 18.000 şi 21.000 de euro, în funcţie de suprafaţă, de dotările de care dispune şi zona în care se află. Preţul se stabileşte la nivel naţional de către Agenţia Naţională a Locuinţelor, iar administraţia publică locală face doar diligenţele necesare pentru cumpărare. Persoanele care nu se află cu datoriile la zi nu pot formula cerere de achiziţionare a unei locuinţe. Cei care nu dispun de sumele necesare pentru a cumpăra apartamentul sau garsoniera pot rămâne în continuare chiriaşi. „Au fost depuse 69 de cereri de cumpărare a locuinţelor ANL, dintre acestea doar 3 au fost cumpărate de către chiriaşii din zona Dacia, asta pentru că doar aceste blocuri îndeplinesc condiţiile de vânzare. Totodată, mai este încă un dosar de cumpărare în lucru”, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.

    Pot cumpăra prin credit bancar

    Societatea Edilitara. SA, aflată în subordinea Primăriei Târgu-Jiu este cea care eliberează avizul de cumpărare, chiriaşii fiind nevoiţi să achite contravaloarea unităţii locative, în funcţie de posibilităţile pe care le au, fie să plătească integral, fie să achite prin credit bancar. Raportat la piaţa imobiliară, preţul garsonierelor ANL din blocul de la Dacia este sub nivelul pieţei. Primăria Târgu-Jiu a anunţat că alte două blocuri ANL vor fi construite în perioada următoare, iar lista celor care speră să primească un imobil este lungă. Tinerii care nu deţin o casă pe raza municipiului Târgu-Jiu au depus dosare chiar şi de acum 2-3 ani. „Aproximativ 2.600 de dosare se află în aşteptare pentru ocuparea unei locuinţe ANL şi 777 pentru locuinţe sociale. Repartiţia dosarelor se face pe baza unor criterii bine stabilite, dar în principiu, unul dintre principalele criterii este acela ca solicitantul să aibă domiciliul în Târgu-Jiu”, a mai precizat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. O persoană poate depune cerere de achiziţionare după o perioadă de 5 ani de chirie în respectiva locuinţă ANL. Banii încasaţi din vânzarea ANL-urilor vor fi folosiţi pentru construirea altor locuinţe destinate tinerilor. Din anul 2005, un număr de 300 de unităţi locative au fost construite pe raza municipiului Târgu-Jiu. Dintre locuinţele oferite, şase au fost redistribuite altor persoane, după ce beneficiarii iniţiali au renunţat de bunăvoie la acestea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: