spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateBombă postelectorală: „miroase” a alegeri anticipate la Țicleni!

    Bombă postelectorală: „miroase” a alegeri anticipate la Țicleni!

    Locuitorii din Țicleni par să își fi luat o mare țeapă atunci când l-au votat într-un număr suspect de mare pe Radu Constantin. Primarul lor riscă să părăsească funcția cu mult înainte de a i se usca cerneala pe noul mandat. Radu Constantin este, de prin 2013, într-un război cu „rău famata” Agenție Națională de Integritate, care a descoperit că, în perioada 2008-2012, când încă era vice, în umbra lui Ion Ungureanu, se ocupa și de… afaceri. Fostul vice, actual primar a deținut acțiuni la un SRL, lucru interzis de legislația în vigoare, astfel că ANI l-a declarat incompatibil. Primarul a contestat în instanță raportul, la Curtea de Apel Craiova, iar pe 1 iunie 2014, a primit un prim răspuns nefavorabil. Vreme de doi ani, însă, s-a pus batista pe țambal, pentru că decizia a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde dosarul părea că nu mai primește termen. Asta până acum.

    radu-constantinPrimarul reales al PSD de la Țicleni, Radu Constantin, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate în decembrie 2013. ANI a constatat că acesta a deținut, simultan, în perioada decembrie 2008-mai 2012, atât funcția de viceprimar al orașului cât și pe cea de administrator al unei firme, Girt Construct SRL. Societatea, la care Radu Constantin avea, pe lângă funcția de administrator, și calitatea de asociat cu 30% din acțiuni, a fost înființată în anul 2008, cu puțin înainte să fie numit viceprimar, sub tutela lui Ion Ungureanu. Firma era specializată în construcțiile civile însă, deși a funcționat vreme de câțiva ani, nu apare în nicio relație comercială cu vreo instituție a statului și, totodată, nici nu prea pare să fi avut vreun fel de activitate până în octombrie 2012, când a fost dizolvată. Cu toate acestea, legea nu prevede anularea incompatibilității dacă firma nu are activitate. Astfel, ANI a constatat că Radu Constantin este incompatibil. Și nu doar pentru asta, ci și pentru faptul că, de la jumătatea anului 2011 și până în luna mai a anului 2013, Constantin a fost și viceprimar și reprezentant al orașului în AGA de la Aparegio Gorj, societate care administrează sistemul de apă și canalizare.

    Perdant la prima instanță

    Cum era de așteptat, Radu Constantin a contestat în instanță, la Curtea de Apel Craiova, raportul Agenției Naționale de Integritate, dosarul fiind înregistrat pe 6 ianuarie 2014. În mod surprinzător, cauza a fost judecată cu foarte mare celeritate, după doar cinci termene, pe 4 iunie 2014, magistrații Curții de Apel Craiova luând o decizie care l-a lovit pe Radu Constantin în moalele capului: contestația sa a fost respinsă. Astfel, conform primei instanțe, primarul din Țicleni era incompatibil și trebuia să părăsească funcția. Însă decizia nu a fost definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar de atunci, s-a pus batista pe țambal.

    Veste cruntă, după doi ani de liniște

    În mare parte, principalul motiv pentru care nimeni nu a mai pomenit despre această situație gravă în care se află primarul Radu Constantin a fost acela că, vreme de aproape doi ani de zile, dosarul a rămas în aer la ICCJ. Cu toate că a fost înregistrat încă din 28 iulie, un termen de judecată a întârziat să apară. Asta a făcut ca, încet, dar sigur, problema să fie dată uitării. Până zilele trecute, însă, când, la doar o săptămână de la alegeri, ICCJ a dat cu „bomba”, stabilind data ședinței în care se va judeca recursul lui Radu Constantin: 22 iunie 2016, orele 11:00. Adică miercurea viitoare. Iar asta presupune o decizie care nu poate avea decât două finaluri posibile, unul dintre ele dezastruos.

    Risc de alegeri anticipate, la o lună după „locale”

    O variantă optimistă ar fi aceea ca ICCJ să admită recursul lui Radu Constantin și să anuleze decizia Curții de Apel Craiova, situație în care primarul și-ar continua liniștit mandatul. Cea de-a doua, însă, este ca magistrații să respingă cererea, situație în care Radu Constantin pierde mandatul, pe motiv de incompatibilitate, situație destul de plauzibilă, de altfel. În acest caz, vor trebui organizate alegeri anticipate la Țicleni, la nici o lună de zile de la scrutinul normal, în condițiile în care magistrații ICCJ nu vor amâna cumva decizia. Situația ar fi una fără precedent în județ, ca un primar abia ales să fie trimit la plimbare de instanță. Oricum, cu siguranță ziua de miercuri va fi una foarte interesantă atât pentru Radu Constantin cât și pentru cei câteva mii de locuitori ai orașului pe care îl administrează.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: