spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateBugetul pe 2016, motiv de ceartă!

    Bugetul pe 2016, motiv de ceartă!

    Prima şedinţă de Consiliu Judeţean pe acest an şi prima ceartă! Consilierii judeţeni s-au certat vineri în cadrul primei şedinţe de Consiliu Judeţean, pe marginea aprobării bugetului pe acest an. Consilierii PNL au susţinut că bugetul înaintat consiliului spre aprobare este asemănător cu cel de anul trecut, în timp ce reprezentanţii Consiliului Judeţean au declarat că proiectele se derulează pe mai mulţi ani.

    consilieri-pnlion-calinoiudan-valceanu

     
     
     
     
     
     
     
     

    Bugetul propus de conducerea Consiliului Judeţean Gorj pe anul 2016 a fost motiv de discuţii în şedinţa de vineri. Consilierii PNL au contestat faptul că bugetul pe acest an are aceaşi construcţie ca cel de anul trecut. „Practic, aţi venit în faţa noastră cu un buget aproape identic cu 2015 şi vă întreb altceva, acest buget dacă tot îl construim, îl şi respectăm? Aţi avut în fiecare lună rectificări bugetare, venim în fiecare an cu aceleaşi obiective, aproape şi sumele sunt identice. Noi vorbim de bugetul unui judeţ. Practic, din ceea ce văd eu şi ceea ce reiese este că dumneavoastră nu v-aţi atins anul trecut obiectivele. În fiecare an avem aceleaşi lucruri, ba mai mult, la drumuri, lucruri pe care dumneavoastră le spuneţi „mari obiective pe care le vom face anul acesta”, aţi schimbat un singur lucru. Anul trecut ziceaţi că luaţi fonduri europene, iar anul acesta le-aţi dus spre OG 28, atât! Eu vă rog un singur lucru când discutăm despre bugetul judeţului Gorj. Haideţi să facem şi administraţie nu numai politică pentru că mie mi se pare că bugetul judeţului Gorj este pentru dumneavoastră un instrument de propagandă politică”, a spus Dan Vâlceanu, consilier judeţean PNL. În situaţia dată, consilierii PNL acuză conducerea CJ Gorj de neîndeplinirea obiectivelor de anul trecut, fapt ce l-a determinat pe Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, să declare faptul că sunt proiecte derulate pe mai mulţi ani şi că acestea trebuie prevăzute în fiecare buget. „Sunt aceleaşi fiindcă au diverse etape, unele de continuitate şi trebuie asigurată finanţarea şi unele pentru care nu a fost realizată procedura de achiziţie şi înseamnă tot continuitate”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj. Contestat doar de consilierii liberali, bugetul pe 2016 a fost aprobat de majoritatea consilierilor judeţeni.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: