spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateCălinoiu intervine pe lângă pedelişti în legătură cu DN 66

    Călinoiu intervine pe lângă pedelişti în legătură cu DN 66

    Consiliul Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, face din nou demersuri pentru reabilitarea DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu. De această dată, Călinoiu apelează la ajutorul pedeliştilor, Corneliu Gârjoabă asigurându-l de sprijin. Lucrările de modernizare a tronsonului Rovinari- Bumbeşti-Jiu au fost abandonate, drumul aflându-se într-o stare avansată de degradare, punând în pericol viaţa şoferilor.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, pregăteşte o nouă scrisoare către Ministerul Transporturilor privind Drumul Naţional 66 tronsonul Rovinari-Bumbeşti-Jiu. De această dată, Ion Călinoiu cere sprijinul grupului de consilieri PD-L din Consiliul Judeţean pentru a-i solicita ministrului Anca Boagiu să aloce bani şi să intervină, înainte de venirea iernii, cu lucrări de întreţinere a drumului afectat de la Rovinari la Bumbeşti-Jiu. Călinoiu speră ca pedeliştii din Consiliul Judeţean să le solicite şi parlamentarilor Puterii să intervină la Ministerul Transporturilor pentru urgentarea soluţiei în acest sens. „Se reziliează contractul, nu se reziliează, nu s-a schimbat nimic, decât vorbe în acest an. Vreau ca vocea Consiliului Judeţean să se audă foarte clar că este necesar să se intervină asupra drumului printr-un program de reparaţii. Drumul trebuie pregătit pentru iarnă, altfel, vor fi porbleme de circulaţie pe DN 66. Am o rugăminte, haideţi să facem tot ce e posibil să oferim cât de cât condiţii şoferilor care circulă pe tronsonul Rovinari- Bumbeşti-Jiu”, le-a cerut Ion Călinoiu consilierilor judeţeni din PD-L.

    Gârjoabă recunoaşte dezastrul de pe DN Rovinari-Bumbeşti-Jiu. Consilierul judeţean PD-L, Corneliu Gârjoabă, i-a promis preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, că va propune parlamentarilor democrat-liberali rezolvarea problemei privind DN 66 Rovinari- Bumbeşti-Jiu. „Vom acţiona ca să rezolvăm această problemă cu parlamentarii noştri. Într-adevăr, situaţia este dezastruoasă şi trebuie să ne implicăm în repararea drumului”, a precizat democrat-liberalul Corneliu Gârjoabă.

    Lucrările de modernizare a tronsonului Rovinari- Bumbeşti-Jiu au fost abandonate, drumul aflându-se într-o stare avansată de degradare, punând în pericol viaţa şoferilor. Firma constructoare din Ungaria nu a reuşit să se ţină de cuvânt şi să toarne primul strat de asfalt până în luna octombrie, deşi aceasta a încasat un avans consistent de la Ministerul Transporturilor. DN 66 Rovinari-Bumbeşti Jiu a fost inclus, în 2007, în programul de reabilitare a Drumurilor Naţionale, modernizarea acestui tronson având să fie asigurată de către o firmă din Budapesta. Numai că, ungurii au abandonat lucrările, iar drumul a devenit o adevărată capcană pentru şoferi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: