spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateCapacitatea instalată a CEO a fost redusă cu 645 MW ca urmare...

    Capacitatea instalată a CEO a fost redusă cu 645 MW ca urmare a Planului de Restructurare

    Directorul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a declarat că Planul de Restructurare, care nu a fost aprobat nici până în prezent de către Comisia Europeană, a însemnat reducerea capacității instalate cu 645 de megawați față de iarna trecută.

    „Iarna 2021-2022 o leg în continuare de planul de restructurare. Acolo sunt niște cerințe, niște măsuri. Chiar dacă nu avem decizia de aprobare a acestuia, lunar avem discuții cu Comisia Europeană, care monitorizează măsurile pe care le-am propus în plan. Una dintre cerințele orientărilor ajutorului de restructurare este închiderea de capacități. Suntem cu o capacitate mai mică cu 645 de megawați față de iarna trecută. Dacă la începutul anului trecut, aveam o capacitate de 3.700 MW, acum avem 2.935 MW, prin retragerea din funcțiune a blocului 3 de la Turceni, un bloc de 330 MW, și a blocului 8 de la Ișalnița, de 315 MW”, a spus Daniel Burlan, la conferința “Focus Energetic”, citat de publicația e-energia.ro.

    Grupul 5 de la Rovinari va fi repus în funcțiune în prima parte a anului viitor

    Daniel Burlan a precizat că în prima parte a anului viitor va fi pus în funcțiune grupul energetic 5 de la Rovinari: „Producția Complexului Energetic Oltenia este realizată în patru termocentrale pe cărbune: Rovinari, care are patru grupuri de câte 330 MW – grupul 5 fiind în modernizare, va fi pus în funcțiune în primul trimestru al anului 2023) – astfel că, practic, avem trei grupuri disponibile, cu o funcționare medie anuală pe această perioadă noiembrie-martie 2022 de 2,5 grupuri.

    Turceni, prin închiderea grupului 3, rămâne cu trei grupuri de 330 MW; Ișalnița, prin închiderea grupului opt, rămâne cu grupul 7 cu o capacitate de 315 MW – acest grup are două cazane și pot funcționa independent. Și mai există cele două grupuri de la sucursala Craiova 2, de câte 150 MW, aceasta asigurând și agentul termic pentru populația și agenții economici din municipiului Craiova”.

    „Nu sunt probleme cu stocurile de cărbune“

    Cu toate acestea, conducerea CEO și-a propus o producție de energie, pentru acest sezon rece, mai mare decât iarna trecută.

    Astfel,  producția programată pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru perioada noiembrie-martie, este mai mare față de nivelul anului trecut, față de iarna trecută, cu 7%.

    Șeful CE Oltenia a mai dat asigurări că nu vor exista probleme cu stocurile de cărbune: „Deci, nu o să rămânem fără stocuri de cărbune. Producția zilnică a unităților miniere care asigură necesarul de combustibil acestor termocentrale este între 45 și 50.000 de tone zilnic, iar consumul de combustibil este tot între 45 și 50.000 de tone zilnic, cu unele vârfuri de 55.000 tone. Din punct de vedere al asigurării stocurilor de cărbune nu sunt probleme. Din punct de vedere al stării tehnice a grupurilor nu sunt probleme, toate grupurile și-au făcut lucrările de mentenanță programate pe parcursul anului 2021. Pentru termocentralele Turceni, Ișalnița și Craiova, combustibilul este asigurat prin transport CFR. Avem contracte cu operatori de transport.

    Complexul Energetic Oltenia va asigura siguranța în aprovizionarea cu energie electrică a sistemului energetic național și în perioada 2021-2022. Și o să asigure mult timp de aici înainte!”.

     

     

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: