spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateCaragea, "cu ochii" pe Defileul Jiului

    Caragea, „cu ochii” pe Defileul Jiului

    Şeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj vrea siguranţa circulaţiei pe Defileul Jiului! Prezent la şedinţa de Consiliu Judeţean, inspectorul şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, a propus şefului judeţului încheierea unui parteneriat public-privat în vederea înfiinţării unui dispecerat la Bumbești-Jiu. În opinia lui Caragea, prin dispecerat se va monitoriza siguranţa feroviară şi rutieră pe Defileului Jiului, totul în interesul gorjenilor.

    În prezent, prin cele 53 de puncte, Defileul Jiului este considerat punctul nevralgic al judeţului din punct de vedere al siguranţei feroviare şi rutiere. Acesta este motivul pentru care conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a propus în şedinţa de Consiliu Judeţean, de vineri, încheierea unui parteneriat public-privat. În condiţiile în care pe cei 33 de kilometri, Defileul Jiului nu are prevăzută pază sau monitorizare cu camere de supraveghere, Caragea consideră că cea mai bună soluţie pentru o siguranţă a circulaţiei ar fi înfiinţarea unui dispecerat la Bumbeşti-Jiu. Acest lucru s-ar putea realiza printr-un parteneriat public privat, în care Consiliul Judeţean să vină cu un aport financiar de 200.000 lei. „Împreună cu Poliţia Transporturi Feroviare dorim să asigurăm un transport feroviar şi rutier în siguranţă. Prin montarea sistemului de supraveghere în şcoli, din punct de vedere al infracţionalității, judeţul este pe ultimul loc la nivel naţional”, a declarat Viorel Caragea. Conştient de faptul că înfiinţarea dispeceratului trebuie realizată într-un timp cât mai scurt, dar şi de faptul că aceasta este o investiţie de lungă durată, şeful Poliției gorjene a reamintit aleşilor faptul că „IPJ este în subordinea cetățeanului şi sunt convins că în calitate de aleşi ai judeţului Gorj, care reprezentaţi voinţa cetăţeanului şi ați ajuns datorită voinţei cetăţeanului, veţi analiza cu celeritate”.

    Călinoiu solicită SNCFR o situație cu starea fizică a căii ferate

    Propunerea făcută de şeful IPJ l-a cam luat prin surprindere pe preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, care în primă instanţă a reamintit lui Viorel Caragea despre nemulţumirea pe care o are cu privire la starea drumului Rovinari-Bumbeşti-Jiu şi Bumbeşti Jiu-Petroşani . După un dialog şi mai multe explicaţii, cei doi şefi au convenit a se cere Societăţii Naţionale de Căi Ferate o situaţie cu starea fizică a infrastructurii feroviare, pentru a se putea lua o decizie în acest sens. „Tema siguranţei pe căile ferate este una serioasă. Problema este cu privire la stadiul avansat de degradare al tronsoanelor, cei de la SNCFR au închis şi Staţia de la Motru. Să solicităm Societăţii Căilor Ferate o situaţie exactă cu starea fizică a căii ferate, dar şi cu privire la Staţia de la Motru”, a mai adăugat şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: