spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateCasa de Cultură din Târgu Jiu își mărește capacitate în urma reabilitării

    Casa de Cultură din Târgu Jiu își mărește capacitate în urma reabilitării

    Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu va beneficia de o sală de spectacol mai mare, în urma reabilitării. Proiectul prevede o modernizare totală a imobilului, primarul Marcel Romanescu declarând că speră ca lucrarea să fie demarată anul acesta.

    Potrivit ultimelor discuții purtate la Ministerul Dezvoltării, proiectul urmează să ajungă pe masa Comisie Tehnice. “Am fost cu Dan Vîlceanu și am discutat pe tema acestui subiect. Eu cred că în perioada imediată va intra în Comisia Tehnică și vreau să cred că într-o lună, o lună și jumătate putem discuta de aprobarea indicatorilor pentru reabilitarea Casei de Cultură, un proiect de patru milioane de euro. Vorbim de un proiect care trebuie să intre prin Comisia Tehnică a Ministerului Dezvoltării din punct de vedere al complexității. E o lucrare de anvengură și nu se poate lucra într-un termen mai repede de 12 luni, dar, aș fi fericit dacă am începe lucrările în vară”, susține Marcel Romanescu.

    Odată reabilitată, clădirea poate, din nou, găzdui spectacole și concerte. Municipalitatea are în plan să extindă seria manifestărilor care ar putea beneficia de noua clădire. “Se va reabilita toată clădirea cu toate utilitățile. Se mărește dimensiunea sălii de spectacol, se va ajunge la 750 de locuri. Va fi o sală bună atât pentru concerte, dar, cred că poate fi folosită și de Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, atunci când au spectacole de excepție care necesită un număr mai mare de locuri”, a mai declarat primarul din Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: