spot_img
7.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateCasa Keber, tot în paragină

    Casa Keber, tot în paragină

    Reabilitarea Casei Keber bate pasul pe loc. Totul se datorează procedurii greoaie care potrivit șefului de la județ îngreunează întregul proces de achiziție publică. Lucările la casa monument vor demara în primăvara anului viitor.

    Casa Iosif Keber„Casa Keber este în licitație, dar, din păcate, sistemul de achiziții publice merge destul de greoi. Au schimbat din mers tot ce înseamnă proceduri de achiziție. Colegii mei trebuie să completeze un dosar de 70 de pagini pentru o achiziție publică de lucrări și proiectare. Asta este, ne conformăm. Promisiunile sunt că în câteva zile vom avea procedura în sistemul electronic, astfel încât cei care sunt interesați să depună oferte să o facă, să termine proiectul tehnic până în luna martie, iar în primăvara anului viitor să începem efectiv lucrările de reabilitare. Lucrarea este în sistemul public de achiziții, avem finanțare europeană, cofinanțarea locală este aprobată prin hotărâre de consiliu județean, deci în ceea ce privește fondurile, acestea sunt asigurate ”, a declarat președintele CJ Gorj Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: