spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateCe a povestit medicul de la spitalul din Târgu Jiu, care a...

    Ce a povestit medicul de la spitalul din Târgu Jiu, care a fost victimă a laboratorului de genetică

    Dan Dănilă, medicul urolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu care fost diagnosticat pozitiv la testul COVID-19, după care rezultatul a fost infirmat,  a mărturisit stările prin care a trecut.

    Testul a fost făcut, inițial, în laboratorul de genetică de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, care nu este acreditat, după rezultatul pozitiv a fost infirmat de alte teste făcute în laboratoare recunoscute.

    Imediat, acesta a fost internat în spital. Dan Dănilă povestește că a fost nevoit să-şi anunţe soţia insărcinată, dar și că a aflat din presă despre faptul că s-a infectat: „Atunci când am aflat rezultatul testului SARS Cov 2 care mi s-a efectuat la Tg-Jiu, eram de gardă. Aşteptam cu sufletul la gură ca cineva să mă sune şi să îmi comunice rezultatul, care, evident, speram să fie negaitv. Ironia este că nu m-a sunat nimeni. Am aflat mai întâi din presă că rezultatul testului meu este pozitiv. Tot ceea ce ştiam despre confidenţialitatea informaţiilor medicale, despre comunicarea cu pacientul, era contrazis de acest mod de abordare. La ceva timp dupa ce am citit infomatia in presă, undeva, spre miezul noptii, am fost informat oficial ca rezultatul este pozitiv şi trebuie să fiu internat în Secţia de Boli Infecto-contagioase, chiar atunci, în noaptea aceea. Am aşteptat în camera de gardă să fiu preluat de un echipaj. Aveam în minte 1000 de gânduri, toate triste… acasă aveam o soţie gravidă, de lângă care plecasem dimineaţa la gardă. Mă gândeam, cum să îi spun? Oare e şi ea pozitivă? Ce se va întâmpla cu copilul? Am îngrijit pacienţi; oare toate măsurile de protecţie pe care le-am luat au fost suficiente? Oricât încercam să rămân obiectiv, nu puteam. Telefonul pe care l-am dat soţiei în noaptea aceea a fost cel mai greu lucru pe care l-am avut de făcut. Am fost internat undeva la miezul noptii“.

    „Am rămas cu amărăciunea celor întâmplate“

    Medicul mai povestește că nu a fost externat din spital în momentul în care rezultatul testului făcut la laboratorul din Târgu Jiu a fost infirmat: „Nu știam că testul care mi se efectuase are nevoie de o confirmare la un alt laborator. În ziua următoare am fost testat din nou, la un laborator din capitala. Rezultatul a fost negativ. Nu am fost externat. Mi s-au facut încă două teste, unul la Tg-Jiu, și altul din nou în capitală. Toate negative. Inexplicabil pentru mine cum s-a putut întâmpla ca într-un interval de timp atât de scurt să am aceste rezultate. Am fost externat. Acum am rămas cu amărăciunea celor întâmplate. Am aflat tot din presă ca aparatul de testare de la Tg-Jiu ar fi defect. Nu știu care sunt problemele…Erorile umane sau materiale creează mari probleme de ordin fizic și emoțional pacienților. Când am fost externat, oamenii făceau câte un pas în spate când mă vedeau, alții, pacienți pe care i-am tratat sunau panicaţi să întrebe dacă sunt sau nu infectat. În cele două zile în care am fost internat încercăm din răsputeri să rămân obiectiv, să gândesc limpede, să rămân eu însumi. În zilele acelea, care mi-au părut ani, am fost plăcut surprins de atitudinea Doamnei Dr. Manea de la Secția de Boli Infecțioase ca și a d-nei Dr. Gherghe de la DSP care a ținut legătura atât cu mine, cât şi cu soţia mea. Acum, suntem bine, atât cât putem fi…”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: