spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateCe le-a transmis Ministerul Justiţiei grefierilor în urma protestelor

    Ce le-a transmis Ministerul Justiţiei grefierilor în urma protestelor

    Ministerul Justiţiei a înştiinţat angajatorii personalului auxiliar de specialitate şi celui conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor faptul că stabilirea drepturilor salariale ale acestei categorii profesionale le revine, fiind atribuția și răspunderea exclusivă a angajatorului, ministerului revenindu-i doar responsabilitatea asigurării fondurilor necesare plății drepturilor salariale astfel stabilite.

    Mihai Ştefan, vicepreşedintele Sindicatului Justiţia OlteniaVicepreşedintele Sindicatului Justiţia Oltenia, Mihai Ştefan, a precizat că Ministerul Justiţiei a transmis totodată că este necesară stabilirea unei grile de salarizare unice pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 1029 din 21 .12.2016 care va fi transmisă Ministerului Justiției, spre informare. Grila unică de salarizare astfel stabilită, va sta la baza emiterii, de către angajatori, a deciziilor de salarizare. După efectuarea calculelor, sumele rezultate vor fi comunicate Ministerului Justiției în vederea asigurării fondurilor necesare plății drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate. „Având în vedere limitele de cheltuieli pe ordonatorii principali de credite aprobate în ședința Guvernului din 24 ianuarie anul curent, precum și prevederile Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, salariile rezultate din aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016, publicată în Monitorul Oficiat, partea I nr. 1029 din 21.12.2016 se vor putea plăti începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2017. La întocmirea grilei unice de salarizare recomandăm să fie avute în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale sus amintite, succesiunea actelor normative edictate în materie, precum și jurisprudența și consultarea ordonatorilor de credite din cadrul familiei ocupaționale «Justiție»”, se arată în înştiinţarea transmisă de reprezentanţii Ministerului Justiţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: