-4.3 C
Târgu Jiu
miercuri, februarie 8, 2023
AcasăActualitateCe spune primarul de la Bălești despre amenda primită

Ce spune primarul de la Bălești despre amenda primită

Primarul Mădălin Ungureanu susține că a fost respectată legislația și că se gândește să conteste amenda primită: „Nu a fost vorba de o petrecere, ci de o întâlnire cu ocazia zilei mele de naștere, care s-a desfășurat în comuna Bălești, la un local. Au fost invitate în jur de 50 de persoane. Capacitatea restaurantului este de 500 de locuri, iar 50 de persoane nu înseamnă nici 30 la sută din capacitatea localului, adică suntem în temeiul legal, în normele emise de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. La ora 22, 00 s-a terminat totul, după care au intervenit cei de la poliție și am primit o sancțiune pe care mi-o asum. Mă gândesc să contest amenda în instanța de judecată. Rămâne de văzut. Nu contează ce invitați am avut. Este o problemă strict personală ce persoane au venit. Când a venit poliția a constatat că nu erau lăutari“.

Romanescu: „Da, am fost până acolo“

Printre cei prezenți la petrecere s-a numărat și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Acesta a spus pentru publicația „Libertatea“ că a fost la eveniment, dar că nu a stat mult: „Da, am fost până acolo. Mi-am felicitat un coleg, primarul localității vecine cu Târgu Jiu, după care m-am retras. Nu știu de ce sancțiuni s-au dat. Am fost până acolo pentru că suntem foarte buni prieteni. Am fost până acolo și pe urmă am plecat”.

Amendat cu 3.000 de lei

Primarul Mădălin Ungureanu a fost amendat cu suma de 3.000 de lei pentru organizarea unui eveniment privat: „În seara zile de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Secției 1 Poliție Târgu Jiu și jandarmi din cadru IJJ Gorj, au constatat faptul că la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Băilești este organizat un eveniment privat.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de organizatorul evenimentului cu amenda în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55/2020“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Explicațiile primarilor PNL și PSD care au pierdut alegerile în localitățile pe care le conduc. . „A fost votul liber exprimat“

0
Organizațiile PSD și PNL din Gorj vor analiza situația localitățile unde au fost pierdute alegerile,...

Rețeaua de canalizare din satul Ceauru, aproape de finalizare. Investiția a început în urmă cu 9 ani

0
Locuitorii din satele Ceauru și Bălești vor avea posibilitatea să își racordeze locuințele la rețeaua...

Centru social de 200.000 de euro în comuna Bălești!

0
Administrația publică locală din comuna Bălești va realiza anul acesta o investiție majoră pentru bătrâni....

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!