spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateCel mai mare producător de cablaje auto din țară vine în Gorj....

    Cel mai mare producător de cablaje auto din țară vine în Gorj. Află cum te poți angaja!

    O nouă fabrică de cablaje auto va fi construită în județul Gorj. Este vorba, de această dată, de unul dintre cei mai mari producători din domeniul „automotive“ din România, compania Leoni, care numără peste 79.000 de angajați în mai mult de 92 locații răspândite în 31 țări.

    În România, compania are deschise fabrici în trei localități: Arad (1999); Bistrița (2002) și Pitești (2005). „Leoni“ are în Româmia peste 15.000 de angajați. „LEONI Pitești, cu peste 4300 de angajați, suntem cea mai nouă fabrică LEONI din România și unul dintre principalii angajatori ai zonei. Înființându-ne în anul 2005, producem cablaje pentru clienți de renume din industria automotive, cum ar fi Automobile Dacia, Renault, Nissan si Peugeot“, se arată într-un comunicat al companiei.

    Fabrica va fi deschisă în județul nostru, dar nu se cunoaște exact locația. Aceasta se va construi în municipiul Târgu Jiu sau în apropiere. Reprezentanții companiei caută, deja, personal pentru fabrica din Gorj. În prima etapă, vor fi angajate aproximativ 500 de persoane. Interviurile vor avea loc în două orașe. În Bumbești Jiu, primele întâlniri vor avea loc în data de 30 august 2017, între orele 11:00 și 16:00 și 31 august 2017, între orele 09:00-16:00 la Primăria Bumbești Jiu. De asemenea, o nouă serie de interviuri vor avea loc tot la Primăria Bumbești Jiu în data de 6 septembrie 2017, între orele 11:00 și 16:00, și 7 septembrie 2017, între orele 09:00-16:00. Interviurile din municipiul Târgu Jiu se vor desfășura după același program, dar acestea vor avea loc la Hotelul Brâncuși.

    Oferta companiei

    „Compania Leoni deschide o noua fabrică în orașul tău și vom angaja 500 de operatori care vor fi relocați până la sfârșitul anului în fabrica de la Pitești pentru formare. Oferim: salariu atractiv; tichete de masa (1/zi) în valoare de 12 lei; bonusuri de prezență din prima lună de la angajare; bonus de recomandare pentru recrutare operatori; prime anuale (Paste, Craciun, 8 Martie, Vacanta, Septembrie); orele suplimentare platite 200%+ bonus de sâmbătă și duminica; asigurarea unei prime de relocare pentru perioada de relocare; asigurare cazare și masa în Pitești pe perioada relocării; zile de concediu de odihnă conform vechimii în muncă; zile libere plătite+ajutor material oferit salariaților companiei pentru diferite evenimente sociale; formare la locul de munca“, se mai arată într-un comunicat al companiei Leoni.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: