spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateChestionare de satisfacţie în Spitalul Judeţean

    Chestionare de satisfacţie în Spitalul Judeţean

    Conducerea Spitalului Judetean a găsit o metodă pe cât de simplă, pe atât de eficientă, în vederea depistării eventualelor nemulţumiri pe care ar putea să le aibă pacienţii, legat de cadrele medicale sau condiţiile din saloane. Aceste chestionare sunt preluate şi studiate de către conducerea unităţii medicale, astfel încât să se poate găsi soluţii la problemele semnalate de pacienţi.

    spital

    Fiecare secţie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu a fost dotată cu o urnă în care sunt depuse chestionarele înmânate pacienţilor la internare, cu privire la eventualele nemulţumiri pe care ar putea să le aibă faţă de cadrele medicale sau faţă de condiţiile din spital. Managerul spitalului susţine că, anual, nu sunt mai mult de 2 sesizări negative. „În orice secţie există o urnă unde pacienţii îşi trec numele dacă doresc, dacă nu rămân anonimi, unde trec absolut toate observaţiile pe care le au de făcut referitor la îngrijire, tratament, comportament al salariaţilor şi din acestea, ele fiind anonime, ar putea să scrie orice, nu sunt mai mult de 1, 2 sesizări negative anual. Este vorba de chestionare de satisfacţie pe care le-am implementat încă de anul trecut, acestea fiind o etapă obligatorie pentru procesul de acreditare. Sunt analizate de managerul instituţiei cu celeritate deosebită pentru că ele reprezintă de fapt barometrul firesc, natural şi cel mai sigur în satisfacţia pacienţilor noştri”, a declarat Tiberiu Tătaru. Spre exemplu, la Secţia Gastroenterologie, cei mai mulţi dintre pacienţi semnalează probleme legate de curăţenie. „Conducerea cunoaşte aceste chestionare, le analizează şi ia măsurile care se impun. Câteodată pacienţii se gândesc la curăţenie, să fie perfecţionate şi diverse alte solicitări”, a declarat Vasile Mălăiuşi, medic în cadrul Secţiei Gastroenterologie. Pacienţii internaţi văd metoda folosită de conducerea spitalului ca fiind una bună, deşi susţin că sunt mulţumiţi de condiţiile din secţia medicală. „Eu cred că este bine pentru că fiecare bolnav are posibilitatea să spună dacă nu îi convine ceva”, a spus o pacientă.

    chestionar-spital

    Camere de supraveghere la UPU

    Tot pentru o mai bună colaborare cu pacienţii, conducerea Spitalului a anunţat că se vor monta camere de supraveghere la Unitatea de Primiri Urgenţe, acolo unde există cele mai multe incidente. „La Unitatea de Primiri Urgenţe de obicei se adresează lume foarte multă, pacienţi foarte mulţi. Am avut câteva incidente acolo, drept urmare săptămâna viitoare, maxim în două săptămâni se vor instala patru camere de luat vederi pentru a nu mai exista dubii de acum înainte vizavi de diversele dispute sau discuţii care apar pe holurile spitalului”, a declarat managerul Tiberiu Tătaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: