spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCifră record de donatori la Gorj

    Cifră record de donatori la Gorj

    Criza şi lipsa banilor se resimte încă în buget, dar tot ea aduce tot mai mulţi donatori la Centrul de Transfuzie Sanguină. În timp ce alte judeţe se confruntă cu lipsuri în rezerva de sânge, la Târgu-Jiu, cifra poate fi considerată una record, 500 de donatori lunar, de la începutul anului. Şi media zilnică este satisfăcătoare, apropiindu-se de cea optimă pentru asigurarea stocului de sânge, între 20 şi 25 de donatori. Singurele carenţe sunt la grupele A negativ şi B negativ, dar şi aici, conducerea centrului dă asigurări că urgenţele pot fi rezolvate.

    500 de donatori este media lunii mai, dar şi a celorlalte luni scurse de la debutul anului. Pentru mulţi gorjeni, alegerea de a dona sânge este motivată în continuare de lipsurile materiale, dar şi conştiinţa civică îşi spune cuvântul. „Nu vin pentru prima dată, dar nici nu vin regulat. Sunt conştient de avantaje, dar tichetele pe care le primim nu fac decât să ne ofere o licărire de speranţă, nu soluţii la probleme. Sau ziua liberă de la serviciu, aste e valabil pentru cei care îl au. Ideea e că nu mi-e ruşine să vin aici, ajut semenii şi poate la rândul meu voi fi ajutat într-o bună zi”, a spus un donator. Există, însă, destui donatori care se sfiiesc să vorbească, pentru că nu vor să fie judecaţi. Spun însă că vin la centru pentru că primesc tichete, dar sunt conştienţi şi că ajută la salvarea vieţilor. Alături de tichetele, în valoare de 70 de lei, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi un set de analize.

    Cazan: „Asta nu înseamnă că nu ne confruntăm şi cu deficienţe”

    Stocul este asigurat la toate grupele, dar probleme pot apărea din cauza legii seriilor, când trebuie asigurat sânge din aceeaşi grupă pentru mai mulţi bolnavi. Conducerea Centrului de Transfuzie spune că cifra record de 500 de donatori era înregistrată în alţi ani, anevoios, numai în câte o lună, iar media se menţinea la 400. „Situaţia s-a îmbunătăţit, iar acum putem ajuta nu doar bolnavii noştri, ci şi pe cei care pleacă în centrele universitare. Ne apropiem şi de media dorită zilnică între 20-25 de donatori, dar nu înseamnă că nu ne confruntăm şi cu deficienţe. Aici intervin aparţinătorii, mai cu seamă în situaţia în care este nevoie de sânge din aceeaşi grupă, pentru mai mulţi bolnavi în acelaşi timp”, a declarat Maria Cazan, şefa Centrului Transfuzie. Carenţe se înregistrează la grupe precum A negativ si B negativ, dar conducerea centrului spune că nu este motiv de îngrijorare. Cifra record de 500 de donatori aduce veşti bune şi la capitolul rezolvarea solicitărilor pentru spital, iar din interesul manifestat de gorjeni până acum, este posibil ca media de donatori să nu scadă sub 500.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: