spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateCiocea, în cărți pentru postul de administrator de la Primăria Târgu Jiu

    Ciocea, în cărți pentru postul de administrator de la Primăria Târgu Jiu

    Primarul din Bustuchin, dorit într-o funcție cheie din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Marcel Romanescu susține că îl va numi administrator public pe Ion Ciocea dacă, edilul va pierde mandatul în urma procesului pe care îl are cu PSD Gorj.

    Primarul Marcel Romanescu susține că de această dată ocuparea acestei funcții nu va mai sta la mâna consilierilor locali. Legea îi permite să-și numească un om ca administrator public, Ciocea fiind, în opinia edilului, cea mai potrivită persoană. ‚Am avut o discuție cu dânsul. La ora actuală îmi păstrez dreptul de a numi pe cineva pentru că sunt foarte multe discuții pe această temă. Pe modificare legii, primarul numește administratorul public, nu se mai organizează concurs pentru acest post, de aceea una dintre persoanele la care m-am gândit, în momentul în care mi-am dorit să ocup acest post, este domnul Ciocea. Astăzi lucrurile nu sunt clare din cauza procesului cu PSD dar am puterea să aștept!”, declarat Marcel Romanescu.

    Primar sau administrator?

    Această mutare depinde foarte mult de procesul pe care edilul din Bustuchin îl are cu PSD. Dacă va pierde speța, Ciocea se mută la Târgu Jiu. „Este o persoană cu o experiență deosebită pe care mi-aș dori-o lângă mine. Ion Ciocea, chiar dacă nu provine din PNL, este un om care s-a remarcat prin foarte multe realizări în localitatea pe care o conduce de atâția ani. Pe de altă parte, percepția cetățenilor față de domnul Ciocea este una pozitivă. Dorește să rămână primar în Bustuchin. Mi-a spus că vine cu mare drag la Târgu Jiu doar dacă PSD va face adresa către Prefectură pentru a-și pierde mandatul. Sunt convins că lucrurile se vor lămuri într-o perioadă imediat următoare și atunci pot să iau o decizie”, a mai declarat primarul din Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: