spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateCiocea rămâne primar dacă adresa PSD nu ajunge la Prefectura Gorj. Florescu:...

    Ciocea rămâne primar dacă adresa PSD nu ajunge la Prefectura Gorj. Florescu: „Nu pot eu să încetez un mandat”

    Primarii gorjeni cu probleme au reușit să-l „supere” pe prefectul județului. Acesta le-a atras atenția celor în cauză că nu se mai roagă de ei să notifice Prefectura Gorj vis a vis de situații lor. Florescu îi amenință pe edili că dacă mai tărăgănează lucrurile, se va autosesiza și îi va suspenda cu riscul ca de aici încolo să înceapă o altă dispută în instanță.

    De aproape patru luni de când tot așteaptă să fie schimbat, Marian Ardeiu aproape că a devenit imun la declarațiile prefectului de Gorj. Dacă la început, secretarul comunei avea un pretext pe motiv că decizia instanței nu a ajuns la primăria Samarinești, acum autoritățile locale trebuie să scornească o altă scuză pentru a evita transmiterea hârtiei invocate de prefect. Florescu și-a dat și el seama că l-a păsuit cam mult pe edilul fermier așa că i-a dat un alt ultimatum. „Am trimis o ultimă adresă către secretar pentru a înainta referatul către Instituția Prefectului. Este ultimul document pe care îl transmitem către Primăria Samarinești. Dacă ne vom lovi în continuare de o tărăgănare, vom lua măsurile care se impun” a avertizat prefectul de Gorj.

    Bușe pleacă, Ciocea rămâne

    Și zilele mandatului primarului din Stoina sunt numărate, Ioana Bușe urmând să fie suspendată în urma unei condamnări definitive. „În privința primarului de la Stoina, timpul s-a scurs, înțeleg că a plecat o motivare de la Curtea de Apel către Unitatea Administrativ Teritorială, nu mai sunt multe zile până când va trebui să primim referatul și să purcedem la încetarea mandatului” a mai declarat Florescu.

    În ceea ce privește problema Ciocea, după ce s-a dat viteaz că se va autosesiza, Florescu face un pas înapoi. „Această chestiune trebuie lămurită în PSD. Partidul Social Democrat are datoria să-mi înainteze o adresă prin care să mă înstiințeze că domnul Ciocea nu mai este membru al PSD, ceea ce ar atrage emiterea ordinului de prefect în vederea suspendării. Nu pot eu să încetez un mandat atâta timp cât nu am confirmarea organizației din care a făcut parte că nu mai este membru de partid. Ar însemana ca eu să mă bag, Ciocea să mă acționeze în instanță și să fiu pasibil de sancțiuni. Eu nu sunt aici, în funcția de prefect, ca să dau ajutor decât pe lege”, a declarat reprezentantul Guvernului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: