spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateCiocea şi Cotojman se ceartă pe salarii

    Ciocea şi Cotojman se ceartă pe salarii

    Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, îl acuză pe primarul din Roşia de Amaradia că încasează un salariu prea mare pentru munca pe care o depune la primărie. Mai mult, Ciocea susţine că democrat-liberalul Liviu Cotojman nu şi-a făcut treaba în interesul cetăţenilor, iar oamenii din comună au avut de suferit. În ultimii ani, edilul PD-L, Liviu Cotojman, şi-a clădit o avere deloc de neglijat, acesta aflându-se chiar şi în atenţia procurorilor anticorupţie pentru acordarea de lucrări unor firme de casă de-ale PD-L.

    Scandal între primarii din Roşia de Amaradia şi Bustuchin. Mărul discordiei îl reprezintă salariile diferenţiate pe care cei doi edili le primesc de la stat. În timp ce edilul din Bustuchin, Ion Ciocea, un primar cu vechime este remunerat cu 1.800 de lei pe lună, cel din Roşia de Amaradia a câştigat într-o singură lună un salariu de peste 4.000 de lei. Ion Ciocea este revoltat şi spune că Liviu Cotojman încasează aceşti bani pe nedrept, cu atât mai mult cu cât nu pare preocupat de problemele pe care le au cetăţenii comunei. Edilul din Bustuchin îl acuză pe cel din Roşia de Amaradia că, zeci de cetăţeni din localitate au pierdut subvenţiile de la APIA, din cauza lui Liviu Cotojman. Ciocea mai spune că administraţia locală din Roşia de Amaradia trebuia să-i informeze pe oameni în privinţa depunerii actelor necesare subvenţiilor. „Eu am 18 milioane de lei pe statul de plată, dar am auzit că cel de la Roşia are 48 de milioane de lei în mână, vă daţi seama! Am văzut statul lui de plată şi nu mi-a venit să cred. Cotojman e atât de grijuliu faţă de oameni încât aceştia trebuie să dea din banii de subvenţii că nu au fost informaţi. Mulţi dintre oameni nu au ştiut de modificările de la APIA şi acum trebuie să dea din bani înapoi”, a mai spus Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin.

    Primar înstărit

    Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia, respinge acuzaţiile lui Ion Ciocea. Acesta afirmă că, într-adevăr a încasat suma de bani despre care vorbeşte edilul din Bustuchin, însă, numai într-o singură lună. Cotojman a explicat la Radio Omega cum a fost posibil să fie remunerat cu peste 4.000 de lei, dintr-un foc.

    „Sunt pure speculaţii. S-a nimerit să iau într-o lună atâţia bani dar, cumulat cu mai multe sporuri şi indemnizaţii câştigate de mine în instanţă, spor de confidenţialitate, de dispozitiv şi chiar spor de fond funciar pe care le au toţi primarii din Gorj. În luna respectivă am luat cei 5% din suma pe care am câştigat-o în instanţă şi ajunsese salariul la 40 şi ceva. Dar e vorba doar de o lună”, a explicat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia. În ultimii ani, edilul PD-L, Liviu Cotojman, şi-a clădit o avere deloc de neglijat. Şi-a ridicat o vilă în localitate, a cumpărat un apartament în Târgu-Jiu şi şi-a înlocuit maşina veche cu una nouă străină. Presa a relatat că anumite firme de construcţii, aparţinând unor colegi de partid de-ai lui Cotojman, au câştigat licitaţii numeroase pentru executarea unor lucrări în comună. Procurorii anticorupţie s-au sesizat, însă, nu au dat o soluţie în cazul edilului din Roşia de Amaradia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: