spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitate"Clubul Investitorilor 01" la Gorj

    „Clubul Investitorilor 01” la Gorj

    Mediul de afceri gorjean are şansa unei revigorări, printr-o schimbare de atitudine. Cine ne sigură de acest lucru? Asociaţia Oamenilor de Afaceri „Clubul Investitorilor 01” şi Instituţia Prefectului Gorj care au lansat încurajări şi un mesaj de susţinere oamenilor de afceri şi investitorilor atraşi de Valea Jiului. Întâlnirea s-a derulat sub suspicii bune, dat fiind că reprezentanţii mediului de afaceri ai locului au strâns nemulţumiri de pe vremea vechii conduceri a filialei.

    Dezvoltarea mediului de afceri în judeţul Gorj are nevoie de implicarea autorităţilor bancare iar perspectivele de investiţii se pot schimba o dată cu accesarea fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană. Acestea au făcut premisele dicuţiilor oamenilor de afaceri care au participat la întâlnire. Un motiv de încântare pentru conducerea Clubului Investitorilor, în special pentru primvicepreşedintele asociaţiei, prof.univ.Ghoerghe Mecu, a constat în originea gorjeană şi strânsa legătură cu meleagurile stropite de Jiu. „Revin de fiecare dată cu plăcere, sunt gorjean şi mă leagă multe de aceste locuri. Am încurajat mereu investiţiile în zonă, eu însumi am dat un exemplu, dar mai am un motiv să mă aflu aici. Filiala gorjeană a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri are nevoie de un lider care să se implice, să facă treaba bine, iar noi ne vom asigura că aşa va fi noul preşedinte executiv”, a declarat Gheorghe Mecu, primvicpreşedinte la Asociaţia „Clubul Investitorilor 01”. Mesajul conducerii a fost tranşant „la Gorj, preşedintele nu a fost pe măsura aşteptărilor iar şi din lipsa unei conlucrări cu autorităţile, atragerea investitorilor a avut de suferit”. Nota optimistă a reapărut în discursul conducerii o dată cu aprecierea unei schimbări la care vor pune umărul întreg mediu de afaceri local.

    Etăgan „sper într-o finalitate”

    Întâlnirea a fost apreciată ca benefică şi de unul dintre reprezentanţii oamenilor de afaceri locali, Gheorghe Orzan, totodată vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. „Este a doua întâlnire a „Clubului investitorilor 01”, precedent întâlnire a avut loc în 2008, dar, în opinia mea, comitetul director desemnat nu a fost comunicativ şi a dezamăgit. Sperăm ca situaţia să se schimbe, iar reînfiinţată filială să contribuie la acest lucru, pentru că judeţul are nevoie de sprijinul asociaţiei şi guvernanţilor”. Gheorghe Orzan. Despre beneficiile reorganizării filialei de la Gorj a subliniat şi Gheorghe Etăgan, secretar general USME „pentru gorjeni mai ales cei afectaţi de criza din minerit şi energie este nevoie de o altă atitudine a investitorilor şi a celor care o pot determina. Sper într-o finalitate”. Oportunităţile de afaceri în judeţ, aşa cum se conturează pe fondul crizei au fost de asemenea punctate în cadrul întâlnirii, iar din decor nu a lipsit demonstraţia practică oferită de un producător de mobilă din Braşov.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: