spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateCNI preia lucrarea de pe Calea Eroilor

    CNI preia lucrarea de pe Calea Eroilor

    Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu anunță că Guvernul a alocat bani pentru Calea Eroilor. În prezent, cu doar o săptămână înainte să înceapă școala, zona arată că după bombardamente. Parlamentarul a militat, în trecut, pentru neînceperea lucrărilor afirmând că sumele alocate acestei investiții nu sunt suficiente.
    „Calea Eroilor din Târgu Jiu este un obiectiv important pentru comunitate și îmi pare rău să văd dispute publice generate de problemele legate de stadiul și calitatea lucrărilor.
    Din fericire, pot acum să spun, odată ce s-au încheiat discuțiile, că a fost obținută o finanțare de peste 5 milioane de euro pentru continuarea lucrărilor pe cealaltă parte din Axa Brâncuși. Mai mult, de această dată lucrările nu vor mai fi gestionate de primărie, ci de Compania Națională de Investiții (CNI). Îmi doresc să văd cât mai repede pus în practică proiectul pentru modernizarea străzii pe care sunt operele lui Brâncuși. Mulțumesc ministrul Dezvoltării Cseke Attila și secretarului de stat Victor Banța”, a transmis deputatul de Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: