spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateComisarii CJPC, vulnerabili?

    Comisarii CJPC, vulnerabili?

    Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului a fost marcată şi la Târgu-Jiu. Nu oricum, ci printr-un mesaj pertinent adresat de prefectul judeţului tuturor celor implicaţi în asigurarea unui climat prielnic consumatorilor. Cel mai potrivit mod a fost un simpozion tematic, la care au luat parte comisari de la Protecţia Consumatorului, furnizori de servicii bancare şi prefectul Liviu Andrei.

    Discuţiile s-au purtat între reprezentanţii serviciilor financiare bancare şi nebancare, la care au participat şi prefectul Liviu Andrei, dar şi comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, Mădălin Giurcău. Cum tematica principală a venit de la serviciile financiare, Giurcău a trecut în revistă subiectele legate de seminar. Misiunea inspectorilor de la OPC nu este deloc simplă sau uşoară, a declarat prefectul, mai ales când aceştia aflaţi în controale pot deveni la rândul lor, vulnerabili. Doar sunt oameni. „Aveţi o misiune extrem de grea, cu probleme acolo unde vă duceţi. Sigur primiţi telefoane, 20 sau chiar 200. Mai mult, ştiu că sunteţi oameni, nu roboţi şi vă aplecaţi asupra unor zone. Dacă sunt pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, credibilitatea este zero”, a precizat Liviu Andrei. Discuţii trebuie purtate nu doar pe servicii financiare, a mai spus prefectul. Important este ca de la seminarii să se plece cu idei noi. Consumatorii gorjeni spun că au învăţat pe pielea lor să fie mai atenţi, că nu există suficientă comunicare ci instituţiile, dar este bine că sunt pretenţioşi. Aşa fac uz de drepturile lor. „Sunt pretenţioşi gorjenii, din ce în ce, pentru că şi vânzătorii au devenit tot mai îndrăzneţi. Eu unul mă uit atent la etichete şi la ce mănânc. De drepturi trebuie să fim conştienţi indiferent că e bancă sau alimentară”, a declarat un gorjean. Nu doar Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor este un prilej de discuţii despre nereguli şi soluţii. Vor urma şi altele.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: